Arde.

Tocmai pentru focul care ma arde incet,
Care-mi mistuie inima si gandurle cele mai indepartate de tine.
Care transforma in scrum zidul in spatele caruia te-am izolat,
Care izbucneste cand nici nu ma astept
Si se inteteste cu orice rafala de ganduri, de voci, de imagini, de nume si vise.

Focul asta care arde mocnit
Si deodata se transforma in lava,
Inghitindu-mi linistea.

Focul asta care scoare fumul
Ce-mi inabusa orice putere, speranta.

Focul asta naprasnic,
Ce ma raceste mereu si mereu
Va mai arde.

Iar eu voi sufla in el sa se stinga.

Numai eu.

Voi ști numai eu

Cât cer s-a stins 

Când stele căzând

Mi-au ars sufletul.

Voi crede numai eu

În soarele care 

A apus

Odată cu „noi”.

Voi simți numai eu 

Roua dimineților 

Stropindu-mi pielea

De sub mâinile tale.

Voi cântări numai eu

Apa

care, curgându-mi din ochi,

M-a salvat de la înec.

Voi rupe numai eu

Pagini din trecut

Și le voi da foc

În mine.

Voi privi numai eu

La clipele din trecut

Și-atunci numai eu

Îmi voi aminti de tine.

Voi ști numai eu 

Cât cântarea în ochii tăi iubirea mea

Și cât în ochii mei,

Hon.

Cealaltă și celălalt.

Cealaltă față a oamenilor poartă masca trădării.
Cealaltă inimă  e împietrită.
Cealaltă clipă ce fu a desfătării s-a scurs în nu mai mult de-o clipă.
Cealaltă vorbă purtată-n vânt  era prevestitoare.
Cealaltă stea pe cerul stins n-avea culoare.
Cealaltă mână prinsă-n mană nu era mâna mea.
Cealaltă ploaie de vară era mai caldă, pot să jur.
Cealaltă bancă pe care n-am stat era vopsită, ne lăsa urme.
Cealaltă carte pe care-am citit-o era cu lacrimi la final.
Cealaltă femeie pe care am iubit-o, de fapt, nu , n-am iubit-o.
Cealaltă viață de-o voi trăi, va fi o altă viață.

Celălalt vis pe care l-am avut era nedeslușit.
Celălalt suflet din mulțime era necunoscut.
Celălalt ieri e mai departe de o zi-n trecut acum.
Celălalt car cu fân a luat-o pe alt drum.
Celălalt telefon suna mai tare.
Celălalt chip din poză era mai luminos.
Celălalt fir de ață era stătea în ac mai bine.
Celălalt drum pe care-o apucasem era anevoios.
Celălalt zâmbet, ușor forțat.
Celălalt dor cerșește iubire.

Celălalt pentru cealaltă va însemna mereu mai mult.
Dar cealaltă pentru celălalt o clipă numai din trecut.

Bilant pe anul 2.

Parca mai ieri cutreieram petrnu prima data strazile Bucurestiului, si iata-ma azi dand indicatii unora care nu stiu incotro s-o apuce pe drumurile intortocheate ale Marelui Oras. 2 ani. Maamaaaa, cate se pot intampla in doi ani fara sa-ti dai seama! Cat de repede pot alerga pe langa tine, ori merge in pas cu tine anii pe care  toata lumea ii considera 'cei mai frumosi din viata'.
Asa cum obisnuiesc, la finele unei actiuni trag linie si vad cu ce m-am ales pentru munca pe care am prestat-o. La finalul anului 2 dupa linie stau multe lucruri, intamplari si oameni, mai ales oameni. Stiti, va mai spuneam eu si-n alte postari ca sunt un fan al oamenilor, iar in anul ce-a trecut am reusit sa-mi dezvolt fanatismul.
Am trait, am cunoscut, am trecut peste vechi probleme, am dat de altele noi, le-am rezolvat si pe alea si , ca ciupercile dupa ploaie s-au ivit altele. Dar asa suntem  noi construiti sa ne plangem, deci trebuie sa le invoc. Am invatat in anul doi, am invatat la scoala, am invatat din intamplari, ale mele si ale altora, am legat prietenii, am rupt prietenii, am consolidat prietenii, am descoperit, am ras, am plans, am mai aruncat din mancarea pe care mi-a trimis-o mama, am luat vitamine, am slabit groaznic, am mai pus kilograme apoi, am dansat, am baut ( nu doar suc), am trecut cu bine prin cele 2 sesiuni ( 3, cu aia de comnicari stiintifice:))), am daruit si am primit cadouri.
Cea mai importanta actiune de anul acesta a fost c-am iubit. Am iubit mai mult decat in anii precedenti, mi-am dat seama ca iubirea e nelimitata. Si ma refer aici, in primul rand, la parintii mei. Poate cu cat cresti, inaintezi in varsta si treci prin unele experiente, iti dai seama ca niciodata nimeni nu os a te iubasca asa cum o fac ei si nimeni n-o sa ti fie aproape neconditionat asa cum iti sunt ei. Fie ca mama se afla la 300 km si tata la peste 2000.
Am cunoscut oameni noi datorita fortuitului. Oameni deosebiti care au intrat in viata mea fara sa-mi dau seama, iar cand am facut-o n am mai avut putere decat sa ma bucur. Am primit caldura si am oferit la randul meu. Am ascultat cuvintele lor si mi-a facut bine atunci cand eram facuta bucati, am primit sfatul lor si am facut cea mai buna alegere, i-am sunat si au fost acolo pentru mine. Chiar daca sunt atat de noi. (Ma gandeam acum, ca sunt unii oameni ca lucrurile alea noi care se uzeaza pana trebuie sa le aruncam, si, intr adevar am avut parte si dintr-astia, dar 90% am avut parte de oameni noi care raman noi pentru totdeauna, care nu-si schimba infatisarea, care nu-si pierd zambetul, ca au aceeasi tonalitate in voce si care, mai ales, sunt sinceri). Oameni care alaturi de ai mei m-au ajutat exact atunci cand mi-a fost mai greu. Oameni pe care ii admir pentru ce sunt, pentru ce fac, pentru cum fac, pentru cum infrunta viata, pentru cum depasesc problemele, pentru cum se iubesc, pentru cat sunt de frumosi, intelegatori, extraordinari.

Eu fara oamenii acestia nu as putea trai.

Iti multumesc, anule 2, pentru oamenii care s-au remarcat prin excelenta: mama, tata, Andra (ca-ntotdeauna), Cami, Alex, Ana,Ioana, Geo, Sara, Lavi, doamna Luminita! Va multumesc si voua, dragele mele domnisoare, doamne si domni! Va multumesc!

Cer in ochi de copil. Tabloul ochilor pe care vreau sa-l inramez.

Ati vazut vreodata cerul? Normal. Dar l-ati privit vreodata atunci cand e limpede, fara nori, cand exprima? Daca da, ce vi s-a parut ca exprima? Profunzime? Imensitate, dor necuprins, puritate? Ori desertaciune, gol, panza goala pe care mana unui pictor iscusit poate 'intrupa' o poveste nescrisa?
Ei bine, eu am privit cerul in ochii unui copil. Am fost zguduita de imensitatea privirii, mi s-a zbarlit parul pe mana simtind launtrul acelor ochi minunati. Stiti ce mi-a inspirat, ce mi-au transmis mie acei ochi memorabili? Intelepciune. Da, profunzimea intelepciunii absolute. Si nu glumesc si nici nu exagerez, ci doar incerc sa descriu ce senzatie mi-a inoculat momentul in care ochii nostri au facut contact. Nu e prima data cand interactionam vizual, si nu e prima data cand imi dau seama ca e un copil enorm de 'matur' in anumite situatii, dar copil, nu uit ca e un copil inconjurat de aura naivitatii si a frumusetii copilariei. Dar in seara asta m-a socat. AM auzit , pe parcursul timpului, a vietii mele, ca intelepciunea vine de la cei mici. Si in repetate randuri m-am intrebat cum e posibil sa o identificam in ei, fara sa o asociem cu fortuitul. Ei bine, astazi am atins punctul de cunoastere a acelor vorbe, si AM SIMTIT intelepciunea, nu am descoperit-o in vorbe sau in  comportament. A fost o clipa ce m-a facut sa realizez ca sunt mica, foarte mica si ca stiu putin, foarte putin in comparatie cu copilul. A fost o clipa in care am invatat dintr-o privire, o privire care era, parca, incarcata de ani, de experiente, de milostenie, de cunoastere, o cunoastere care m-a strapuns, care m-a transpus intr-o lume reala. Lumea copiilor. Jucarii, desene animate, biciclete, vorbe stalcite, zambete de copii, toate acestea sunt si raman ale copiilor dar intelepciunea, Doamne, intelepciunea este ceea ce putem noi desprinde din ei.
Stiti cu totii tablourile lui Tonitza. Daca nu, macar ati auzit de ochii pe care-i picteaza si pentru care e celebru.  Niste taciuni pe chipuri care nici macar nu par frumoase. Poate acum il inteleg pe Tonitza, poate inteleg pictorii care sunt cunoscuti pentru un element distinctiv. E minunat cand intelegi ceva!

Am invatat astazi. Intr-un moment am invatat tot!
Felicitari, parinti pictori ai celui mai frumos tablou.

Elogiu pentru un cârlig prins în piept.

S-a desfăcut ușor, parcă mult prea ușor.
Și m-a lăsat să respir.
Plămânii s-au dsprins din strânsoare,
iar inima a revenit la locul ei.
Ar fi trebuit să rămână o gaură urâtă,
să curgă sânge.
Nici gând.
Totul e curat pentru cicatricea altei răni.
Una care să fie, într-adevăr, rană.
Dar am simțit durerea...
Cărligul stătea agățat și trăgea.
Trăgea sufletul spre alte vremi.

L-am agățat acum de-un sac cu gânduri
în care am pus pietre de moară,
și l-am aruncat într-un hău.
să fiu sigură căacest cîrlig n-o să se mai înfinga
în pieptul meu.

Ințelepciunea Voastră,

In calitate de umil servitor al prieteniei nemaipomenite ce ne leagă, vă rog să-mi permiteți să vă dau o veste: pe 31 mai 2013 ( adică mâine dacă public postarea inainte de 00:00/azi, dacă ma lungesc pân' la doișpe), împliniți fabuloasa vârstă pe care o dețin și eu: 21 de ani. Cred că în acest moment petreceți din plin ultimele minute ale trecutei vârste de 20 de ani pe care o părăsiți, după cum bine știu, cu mare mâhnire, având în vedere că nu se mai întoarce vreodată.
Acum, lăsând politețea (pe care, de altfel o manifest față de tine zi de zi) la o parte, lasă-mi să-ți spun că nu-i mare scofală să ai 21 de ani, mai ales că tu vei fi mereu tânără și frumoasă, iar cei din jurul tau n-or să depășească niciodată numărul 20 când vor încerca să-ți ghicească vârsta. Vezi tu, anii sunt ca unii oameni: vin și pleacă fără să se mai întoarcă. Partea proastă e că și noi manifestăm față de unii ani sentimente pe care le simțim față de unii oameni, ceea ce ne face să-i dorim înapoi. Dar ce să vezi? Ghinion, certificatul de naștere arată că nu mai putem face asta! Și-atunci ne lovește melancolia. Dar oamenii care pleacă sunt de mai multe feluri: cei care rămân în amintire (într-o manieră frumoasă, sau neplăcută, din păcate) și cei care ni se șterg din memorie. La fel sunt și anii, deci poți trăi orice vârstă la intensitate maximă, oricâți ani ai avea, dacă amintirea vremurilor trecute îți permite. Te prinzi tu care-i treaba dacă eu m-am încurcat în idei.
Tu ești unul dintre oamenii care-mi vor permite să ma întorc mereu la 20 de ani, la 21 și la câți ne-o mai permite bunul Dumnezeu să mai petrecem împreună. Prezența ta în viața mea este cea care ma împinge să folosesc apelativul din titlu, să ma plec înaintea ta pentru toate momentele în care mă trântești cu capul de pereți și pentru cele în care iei din brațele mele toată vinovăția pe care o îmbrășisez. (uneori voit, recunosc). Ți-a spus vreodată cineva că ai cea mai caldă voce de pe pământ și că ești în stare să stăpanești o tornadă atunci când apari? Simt uneori că în ființa aia mică ce se uită la mine ca la stâlpul de telegraf( când îmi pun tocuri), sălășluiește forța a un milion de oameni gata să-mi sară în ajutor dacă sunt în pericol. (Să știi că uneori mi-e teamă pentru cei care mă supără:)))
Necondiționat, întotdeauna, în orice circumstanțe, independent de cine va fi langă mine, cu toată dragostea, mereu deschisă, mereu pregătită, oriunde ai fi, de orice ai avea nevoie, voi fi acolo!

La multi ani, frumoasa, ghidușa, zvăpăiata, simpla, sofisticata, luminoasa, nemaipomenita, micuța, adorabila, iubibila, furioasa, temătoarea, radianta, grăbita, obosita (in sesiune), credincioasa, pufarina mea!!!!
La multi ani tie, multi ani sănătoși, mulți ani fericiți și împliniți, mulți ani alături de cei pe care-i iubești, multi ani cu multe realizări!

Îți mulțumesc că ești prietena mea și pentru că-mi permiți să fiu prietena ta.
Te iubesc!
La mulți ani!