Arde.

Tocmai pentru focul care ma arde incet,
Care-mi mistuie inima si gandurle cele mai indepartate de tine.
Care transforma in scrum zidul in spatele caruia te-am izolat,
Care izbucneste cand nici nu ma astept
Si se inteteste cu orice rafala de ganduri, de voci, de imagini, de nume si vise.

Focul asta care arde mocnit
Si deodata se transforma in lava,
Inghitindu-mi linistea.

Focul asta care scoare fumul
Ce-mi inabusa orice putere, speranta.

Focul asta naprasnic,
Ce ma raceste mereu si mereu
Va mai arde.

Iar eu voi sufla in el sa se stinga.

Numai eu.

Voi ști numai eu

Cât cer s-a stins 

Când stele căzând

Mi-au ars sufletul.

Voi crede numai eu

În soarele care 

A apus

Odată cu „noi”.

Voi simți numai eu 

Roua dimineților 

Stropindu-mi pielea

De sub mâinile tale.

Voi cântări numai eu

Apa

care, curgându-mi din ochi,

M-a salvat de la înec.

Voi rupe numai eu

Pagini din trecut

Și le voi da foc

În mine.

Voi privi numai eu

La clipele din trecut

Și-atunci numai eu

Îmi voi aminti de tine.

Voi ști numai eu 

Cât cântarea în ochii tăi iubirea mea

Și cât în ochii mei,

Hon.