Sfarsit si inceput. Complementaritatea perfecta pentru ceea ce traiesc. Caci ieri am simtit cum m-am desprins de liceu in momentul in care am primit ultimile dovezi ale sederii mele acolo timp de patru ani. Iar maine, maine e primul pas catre noul incipit: calatoria la Bucuresti care se va finaliza cu inscrierea la facultate.
Inca nu stiu cum sa ma manifest. Sunt amortita sufleteste, nu reusesc sa regret inca anii ce-au trecut si nici sa ma emotionez pentru ceea ce vine. Fac parte din tablou static. Unul pe care sper sa-l dinamizez curand.
Oameni. Factorul esential in evolutia sau decaderea noastra. Oamenii pe care care-i intalnim decid daca raman in amintirea noastra sau nu. Tot ei hotarasc daca in sacul amintirilor ii asezam sau ii aruncam.
Am avut norocul de a ma izbi de oameni minunati pe parcursul ultimilor ani. Am pastrat legaturi cu cei pe care-i stiam dam am cunoscut si lume noua. Am dezvoltat pasiuni pentru unii, am prins drag de altii, am tinut cu tot sufletul sau m-am indragostit serios. Inca n-am decis daca mi-am revenit din fiorii dragostei, dar nici nu ma grabesc.
Intamplari, succese,esecuri, nopti de pomina, excursii, iesiri, plimbari, ore, zile, luni, ani intregi petrecuti cu cei care mi-au fost colegi,amici, prieteni, dragi inimii mele, sper ca-mi vor pastra in sufletele lor fotografia unui om bun, deschis, mereu disponibil pentru a-i ajuta. Si sper ca vor trece cu vederea privirile mele negre, diminetile mele urate, tipetele de furie si altele. Na, asa simte omul nevoia sa se disculpe.
Pe voi, dragii mei, toti care ati fost si veti mai fi, va voi pastra in sacul amintirilor minunate, pentru ca datorita voua am trait frumos si am stiut de ce viata merita.
Nu-s megafan Robert Pattison, dar frumos a zis el in filmul "Remember me":"Amprentele noastre nu dispar din vietile pe care le atingem."
Acum, hai sa iubim!
