Ce câștigi când pierzi.

Câștigă cel care atunci când a fost învins n-a pierdut nimic. Aflat în fața faptului împlinit, a rezultatului nesatisfăcător, acesta nu va simți nicicum că lumea sa se prăbușește. Va avea, bineînțeles, gustul mai puțin dulce al unui țel neatins, dar microcosmosul său va păstra în continuare și oamenii ce l-au populat până atunci și idealurile pe care le are de urmat.

Cu toții ne izbim de ziduri în care credem că vor apărea uși, iar când realizăm că senzorii au fost acționați automat doar pentru o altă persoană/alte persoane, ne încearcă, cu siguranță dezamăgirea. Dacă aceasta n-ar exista, scopul pe care-l urmărim n-ar putea consituti o victorie nici în cazul în care se înfăptuiește. Există, fără doar și poate, circumstanțe în care ne lasăm purtați de dorința de a încerca pentru „a vedea ce iese”, iar cartea pe care  o jucăm să fie cea câștigătoare. Cu toate aceastea, adevăratele victorii sunt susținute de muncă asiduă, fie ea fizică sau intelectuală. Nu ne putem juca, pentru ca astfel am dovedi lipsa de coerență a unui proces cu o finalitate care ne-ar modifica existențial, dedându-ne unui hazard care sigur nu complotează la nesfârșit la reușitele noastre. Sau, cine știe, poate și acest mecanism funcționează, fiind pus în mișcare de decizii ad-hoc, și având la bază oameni care deja au realizat ce și-au dorit și încearcă să se implice tot mai mult, fără a face din joaca aceasta o prioritate. În orice caz, ei sunt cei care niciodată nu pierd nimic dacă nu au câștigat nimic. Sunt conștienți că sensul vieții lor nu mai poate fi modificat de evenimente apărute din senin.

Dar de cele mai multe ori victoria nu stă numai la mâna norocului. Vorba aceea, „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă”. Adevărat. Cel mai concludent mi se pare bancul cu lozul pe care Dumnezeu îl îndeamnă să-l cumpere pe cel ce de luni de zile se ruga să câștige la Loto. Și drumul până la locație și efortul financiar reprezintă deopotrivă muncă fizică (deplasarea), intelectuală/fizică (obținerea sumei pentru achizițonarea biletului). Că sunt care primesc lozuri cadou, aceasta este cu totul o altă discuție.

La ce mă gândesc eu, de fapt? La oameni, bineînțeles. La cei pentru care insuccesul nu se manifestă prin pierderi masive de susținere, pentru că, într-adevăr, acela ar fi adevăratul eșec. La cei care nu pun prietenia pe cântarul pierderilor, ci câștigă o stimă enormă și un viitor ajutor necondiționat din partea celui care, prăbușit în luptă, nu resimte solitudinea specifică perdantului. Recompunerea ființei nu poate fi posibilă nici dacă i se oferă ulterior ceea ce ar fi putut obține în lupta propriu zisă, dacă el realizează că e, în realitate, un surogat al trofeului. Și e dificil, uneori imposibil, să ai alături doar persoane care îți păstrează mental calitatea de prieten atunci când vârful nu a fost atins. Nu ai vârf, nu ești munte. Și-atunci se produce escaladarea altor culmi și atingerea piscurilor pe care le-au vizat alții în drumul lor spre succes. Acei „alți oameni”, cred eu, sunt și ei de două feluri, și anume cei care se lasă înconjurați de cameleoni dezgustători și cei care resping cu politețe orice încercare a acestor creaturi lipsite de coloană vertebrală de a se alătura grupului lor. Jos pălăria pentru cei din urmă!

Citatul meu favorit este „Winners never quit, quitters never win.” Și cred ca e ușor de clasificat drept realizabil în condițiile în care la final, în primă instanță, nu „câștigi” noi „prieteni” atunci când ai tras lozul cel mare și nici nu te trezești singur în ploaie fără umbrelă, pentru ca ai împrumutat-o cui nu trebuia. Oamenii adevărați vor ști să o returneze în momentul potrivit. Altfel, am face bine să ne alegem un sezon mai cald, căci ploile pot fi extrem de distructive atunci când începe și frigul să muște din trup.

Cred, astfel, că atunci când ai pierdut câștigi încredere în tine pentru că știi că poți avea încredere în cei de lângă tine. 

Nevăzut. Nespus. Necunoscut.

Uneori ai impresia că tot ce te înconjoară e de natură să trădeze adevăratele tale sentimente, înclinații, gânduri față de o persoană sau o situație. Alteori ți-ai dori ca împrejurprile să comploteze la dezvăluiri picante, să deschidă ochii celor mai mulți și să-i facă să înțeleagă adevărata ta poziție în raport cu anumite caracteristici ale unei relații. De aceea, prima formulă de indiscreție o încadrez în categoria aspectelor care n-ar trebuie să se comporte precum uleiul aflat în același recipient cu apa, pe când, cea din urmă contribuie la revelarea voluntară a unor trăiri tocmai din dorința de a verifica omogenitatea dintre tine si cealaltă persoană.

                De cele mai multe ori indiscrețiile neintenționate produc răsturnări de situație, schimbări de comportament în relații de toate tipurile, separații, certuri, consternări, atât numai în cadrul persoanelor implicate, cât și a „publicului spectator” în unele cazuri. În același timp, pot avea și efecte nebanuite, dezvăluirea lor fără voie putând fi propulsorul unor reacții pozitive față de aspecte care până în momentul respectiv erau total necunoscute, dezvăluirea noilor condiții oferind mai multă libertate de mișcare emoțională și comportamentală.

                Însă nu numai fortuitul produce indiscreții. Există numeroase cazuri cu temelie binevoitoare sau, dimpotrivă, mefistofelică, în care, din dorința de a face bine, ori de a complica ori distruge o legătură, oamenii apelează la liberul arbitru, provocând scurgeri intenționate de informații cu certitudinea că ajunse la urechile potrivite ele nu pot decât să distorsioneze imaginea principalilor actori ai poveștii menite să „râmană (obligatoriu) între noi”. Bineînțeles, și acestea pot purta pecetea nevinovăției emițătorului care împachetează totul în folia indiferenței, așteptând cu nerăbdare reacția; dar poate, în același timp, să emită explicit, fără ocolișuri și metafore, cuplul de cuvinte pe care a fost rugat aprioric să-l pastreze doar pentru el, sau pe care potrivit contextului în care îi survenise nu avea dreptul să-l transmită mai departe.

                Și astfel descoperim oameni cu bune intenții și oameni ce manifestă, uneori vădit, asșteptări malițioase de la astfel de „indiscreții”. Eu pun totul pe seama încrederii pe care o poți acorda într-o anumită măsură în prima instanță, pentru a putea atribui unei relații și timp de analiză. Când rezultatele unei indiscreții de orice fel sunt pozitive nu putem decât să ne bucurăm că ea s-a realizat, dar atunci când imaginea ta capătă dimensiuni distorsionate puternic în ochii celorlalți , atunci, următoarea dată n-ai decât să faci poze și să le expui în piața mare, decât să depui în alți oameni chestii pe care le vrei păstrate „în casă”.

                În legătură cu orice vor exista întotdeauna bănuieli,clar. Dară fără confirmare nu va exista niciodată certitudinea unei realități. Ea va rămâne mereu sub semnul închipuirii.  Ideea e că nu e suficient să-ți dorești ceva pentru a-l transforma într-un lucru real. În unele situații voința ta este ignorată, iar persoana ta ajunge, într-un scenariu trist, să fie desconsiderată.  Secretele danseaza, de obicei, între două perechi de urechi. Nu trebuie sa fie mereu aceleași. Trebuie să fie de încredere. Iar încrederea se simte.