sâmbătă, 25 iunie 2016

Recomand ROTAGAMES. Un proiect pentru campioni.

Adrenalină și competiție, prietenie și cooperare. Am trăit astăzi un mix de senzații și sentimente felurite la un proiect la care oameni ca mine ( uneori îi numim sedentari, alteori le zicem direct „legume”) nu prea gasesc curaj să participe. S-a întâmplat în Balotești, la Laguna Verde, pe malul unei ape și pe iarba verde a unui soare „protector”.

Aflat la prima sa ediție, ROTAGAMES, este un proiect inițiat de clubul Rotaract Continental, gândit cu grijă și menit să adune fonduri pentru a sprijini de această dată o tânără domnișoară de numai 10 ani, care deține un portofoliu impresionant de reușite sportive.
Am fost prima vitează de pe lista de înscriși și nu regret nicio clipă că am luat decizia după ce am văzut clipul lor de promovare. A fost pe cinste de la început până la sfârșit. Bine, bine, dar să vedem în ce a constat.

Un șir de intreceri sportive între echipe formate din 5 oameni, pe care le-am finalizat cu voie bună și limba scoasă ( o combinație între efort și grade Celsius). Prima probă - un traseu cu bicicleta pe care un membru mai rezistent din fecare echipă trebuia să-l parcurgă într-un interval de timp cât mai scurt  - în care restul coechipierilor n-au fost cruțați, ei excelând la proba de tir. Eu, una, îmi scot pălăria în fața mea, căci am scos un punctaj neașteptat de bun cu pe foaia de tragere. 
Până aici, joacă de copii. Pistoale și biciclete. Daaar, fiți pe fază că vine maratonul, o imensitate de 3.5 km pe care a trebuit să o parcurgem în prezența dictatorului soare toropitor, prin dealuri și văi, păduri și câmpii. Asta da provocare! Din fericire, fiecare echipă a avut specialiști în rezistență, care să salveze reputația. Nu, n-am fost printre ei. Dar nici ultima din curtea școlii, totuși.
Am trecut prin foc și sabie, să ne odihnim, zic, în timp ce visăm la premiile de pe masă, pentru care am cumpărat bilete de tombolă: tricouri, postere, purtând semnături celebre, bijuterii, vouchere de relaxare și băuturi fine. Of, of, și cupele pentru primele 3 premii, o reverie completă.
Proba care a urmat a fost, după umila-mi părere, dovada cea mai bună că pentru a te menține la suprafață trebuie să construiești cu dedicare și seriozitate. La propriu! Căci fiecare echipă a avut sarcina de a crea o plută din materiale deja pregătite, care trebuia să reziste pe apa cu pricina despre care vă povesteam mai sus, cu un om pe ea, mânuind o singură vâslă care să-l conducă la un punct de referință și să-l aducă înapoi. Felul în care oamenii lucrează sub presiunea timpului și a punctelor pentru ingeniozitate și originalitate este nemaipomenit. Bestială a fost lupta pe unelte și materiale. Dar am izbutit cu toții să avem câte o plută decentă care să-și facă treaba. Recunosc, am subtilizat fâșia de plastic pentru delimitarea spațiului de lucru cu plutele, dar se impunea să-l folosim în construirea alei noastre.
Până aici, urale și fericire. Au urmat, vă spun, probe care au atras alte urale și încă un braț de fericire. Proba de transport apă pe cap, încălțați în „pantofi” de scafandru, cea în care doi membri ai unei echipe erau nevoiți să încapă într-un tricou îngețaț pentru 2 persoane ( la proba asta soarele chiar ne-a ajutat) și ultima dintre ele, o întrecere de consum lichide într-un timp cât mai scurt și învârtiri în cerc sprijiniți cu fruntea de o bâtă.

Bineînțeles că pe lângă soare și punctajele au încălzit puțin spiritele, în mod constructiv, căci fiecare dintre noi a încercat după fiecare probă să fie și mai bun.
Tombola a fost bogată. Eu, cel puțin, am câștigat cu toate cele 3 bilete pe care le-am achiziționat.
La final, echipa mea a avut un loc pe podium. Unul modest, dar câștigat cu silință și sudoare.

Recomand ROTAGAMES din toată inima. E un proiect care scoate campionul din tine!

joi, 23 iunie 2016

Recomand „Ziua Necunoștinței”

Ziua Necunoștinței e o creație artistică prea complexă pentru a fi explicată. Trebuie audiată pentru a-i putea decide adevăratul scop. Nu cel al autorului, pentru că mesajul lui către oameni este unul deja stabilit, pe care l-a simțit, și cotropindu-l nevoia de a-l transmite s-a apucat de scris. Și cântat. Se vede cu ochiul liber că el știe ce vrea să zică, dar felul în care mesajul lui este primit și interpretat mi se pare aspectul esențial. Capacitatea noastră, a oamenilor, de a pătrunde dincolo de forma banală a cuvintelor, de a auzi lanțurile alea firave prin care sunt legate și de a face din ele un semn de întrebare, uneori mi se pare fascinantă. Bineînțeles, nu orice suită de vorbe aruncate în vântul monologului au și darul de a ne invada curiozitatea și determinarea, dar cele pe care Alex Ștefănescu le așază deasupra portativului său își fac treaba ca la carte. Iar dacă cerneala și notele lui ating acele corzi latente ale publicului, trezindu-l, ei bine, aplauzele își vor avea ecou nu doar în zâmbetul și emoțiile lui, ci mai ales în deșteptarea ulterioară a celor care îl ascultă.
Colecția lui de povești lirico-muzicale este, pentru mine, spectator la 3 astfel de Zile, un melanj între lecție, nostimadă, curaj și declic. E genul ala de show care te mângâie și te plesnește în același timp, făcându-te să reflectezi la cupluri de idei spuse melodic, care nu caută să atragă printr-un dramatism al intepretării, ci dezvăluie tragedii contemporane, urbane sau pur și simplu umane, recurente și crescute din asfaltul orașului sau din propriile experiențe . E o portretizare excelentă a acțiunilor și trăirilor tinerei generații care pare a se arunca în vâltoarea Necunoștinței, fără a realiza încotro o duce. E ca un album în care surpinde fragmente cu tâlc de pe străzile orașului și din suflete oamenilor și pe care le expune într-o manieră, găsesc eu, descifrabilă( doar dacă urechile ce-l ascultă nu sunt doar orificii de intrare și ieșire cuvinte). Se simte din emoția cu care îmbrățișează chitara că spectacolul ăsta este menit să schimbe ceva în percepția despre anumite lucruri, să scoată din fiecare spectator niște concluzii. Poate nu chiar în momentul în care îl ascultă, dar cu siguranță după, când se trezește fredonând câteva versuri lipite de memorie. E catchy ( prinde), asta-i termenul. I-am arătat un clip cu o bucată din show unui coleg de muncă și mi-a comunicat după vreo săptămână că se regăsește repetând zilnic „iubito, sunt astronaut, am nevoie de spațiu”.  Replica asta este și una dintre preferatele mele.
Ca toate cărțile bune și filmele excelente, concertele epocii de aur sau bucatele alese, Ziua Necunoștintei este, după părerea mea, o oră și-un pic de spectacol care nu merită doar apreciat și aplaudat, ci, mai ales recomandat. Dacă încă nu l-ați văzut, vă îndemn să nu mai pierdeți timpul!

miercuri, 22 iunie 2016

Și pleci

E gol, și liniștea sepulcrală
învață să meargă pe firul subțire
al vocilor noastre în dimineața banală
când orașu-adormit își intră-n simțire.

Pe-ntinsul peron al zorilor crude,
puhoiul de oameni se-mpinge cumplit,
scrutez cu privirea coloanele hâde
să văd de norocul l-am păcălit
și-ai venit.

Când dorul cuprinde-mi-va gândul în brațe,
la sânu-i strângându-l fărâme să-l facă,
în ochi îmi va vrea falnic să se cocoațe,
și lacrimi s-adune din vreme lui „dacă..”

E trist și mi-e frig sub cerul de vară,
imaginea lunii mă poartă în timp
sub cerul ce-asupra-mi stătea prima oară,
la capătul ăstui torid anotimp.

Și pleci.

vineri, 3 iunie 2016

Dune Sociale

Societatea-i ca o casă pe nivele,
Impunător, haotic edificiu.
Sub observație ținute-s bune, rele,
Doar de sociologul de serviciu.

Viteaz, în zeci de cazuri se aruncă,
Și le dezbracă public prin cuvinte,
Societatea nu-i doar 'naltă, e și-adâncă,
Și în subsolu-i zac învățăminte.

Societatea e un Babel de situații,
De felurite obârșii contemporane.
Condeiul lui dă foii necontenit vibrații
Născute din succese sau din greșeli umane.

Nu doarme printre rânduri, străin de-a lumii jale,
Medalii cu duiumul la maratoane-adună,
Și-n reușita lui mândria nu-i stă-n cale,
Căci poart-a carității hieratică cunună.

Și zâmbetul, o, Doamne, din el se nasc speranțe,
Că-n lumea asta zace mai mult decât durere,
Că spiritul îmbracă veșmânt de cutezanțe,
Iar binele-i dorita cutie cu mistere.

Sociologul nostru hrănit cu informații,
Înoată cu un val mai nou de tineri care
Nu se lansează grabnic în crunte perorații,
Dacă în loc de fond e formă-nșelătoare.

De-ndrepți arătătorul spre orice vezi în zare,
Și-n preajma lui te afli, sorbind un dialog,
Îți spun, cu siguranță nu e o întâmplare
Să îți descrie „orice”-ul al nostru sociolog.