Ei bine, eu am privit cerul in ochii unui copil. Am fost zguduita de imensitatea privirii, mi s-a zbarlit parul pe mana simtind launtrul acelor ochi minunati. Stiti ce mi-a inspirat, ce mi-au transmis mie acei ochi memorabili? Intelepciune. Da, profunzimea intelepciunii absolute. Si nu glumesc si nici nu exagerez, ci doar incerc sa descriu ce senzatie mi-a inoculat momentul in care ochii nostri au facut contact. Nu e prima data cand interactionam vizual, si nu e prima data cand imi dau seama ca e un copil enorm de 'matur' in anumite situatii, dar copil, nu uit ca e un copil inconjurat de aura naivitatii si a frumusetii copilariei. Dar in seara asta m-a socat. AM auzit , pe parcursul timpului, a vietii mele, ca intelepciunea vine de la cei mici. Si in repetate randuri m-am intrebat cum e posibil sa o identificam in ei, fara sa o asociem cu fortuitul. Ei bine, astazi am atins punctul de cunoastere a acelor vorbe, si AM SIMTIT intelepciunea, nu am descoperit-o in vorbe sau in comportament. A fost o clipa ce m-a facut sa realizez ca sunt mica, foarte mica si ca stiu putin, foarte putin in comparatie cu copilul. A fost o clipa in care am invatat dintr-o privire, o privire care era, parca, incarcata de ani, de experiente, de milostenie, de cunoastere, o cunoastere care m-a strapuns, care m-a transpus intr-o lume reala. Lumea copiilor. Jucarii, desene animate, biciclete, vorbe stalcite, zambete de copii, toate acestea sunt si raman ale copiilor dar intelepciunea, Doamne, intelepciunea este ceea ce putem noi desprinde din ei.
Stiti cu totii tablourile lui Tonitza. Daca nu, macar ati auzit de ochii pe care-i picteaza si pentru care e celebru. Niste taciuni pe chipuri care nici macar nu par frumoase. Poate acum il inteleg pe Tonitza, poate inteleg pictorii care sunt cunoscuti pentru un element distinctiv. E minunat cand intelegi ceva!
Am invatat astazi. Intr-un moment am invatat tot!
Felicitari, parinti pictori ai celui mai frumos tablou.
