De mi-ar fi permis să aleg dacă să fiu mamă, ori nu, aș spune „da!” din toată inima. Iar de Dumnezeu îmi va oferi bucuria aceasta și mi-ar mai îngădui și să-mi aleg un model de mamă, aș privi către El și i-aș spune: „mama mea”. Cred că dacă aș reuși să fiu ca ea, nu mi-ar mai trebui alte calități.
Mama mea, sau Marse, cum o cunoaște lumea, e cea mai frumoasă de pe pământ. E izvorul meu de curaj, de putere, de înțelepciune. E omul care plânge cu mine când mi-e greu și reușește să-și steargă lacrimile înaintea mea pentru a mi le șterge și pe ale mele si a mă întări. Mama mea e un înger. E îngerul meu păzitor pe care Dumnezeu l-a lăsat pe pământ ca să-mi aline durerile, să-mi asculte necazurile și să găsească întotdeauna cele mai bune căi de a rezolva toate problemele.
Sunt dependentă de mama. E ca un drog care îmi curge prin vene de la naștere și la care nu doresc să renunț vreodată. E singura care poate printr-un cuvânt să-mi alunge toți norii de pe cer, sau să stârnească cea mai puternică furtună.
Mama contează. Părerile ei, chiar dacă nu sunt întotdeauna avizate, au o importanță majoră în deciziile mele. Iar atunci când nu se pricepe tace și mă roagă să încerc să iau cea mai bună hotărâre, să analizez bine ce se întamplă, pentru că vrea ca la final să ies învingătoare.
Mă înțelege. Iar dacă pe pâmantul asta e un om care niciodată nu m-a condamnat pentru faptele mele, ea e acela. A știut să mă apere chiar de mine, atunci când îmi găseam culpă. M-a ținut de mână de când m-am născut, iar mâna ei cântărește enorm acum când viața îmi oferă vârsta marilor decizii.
O replică dintr-un film pe care l-am vazut de curând zicea:„ Dacă definiția ta pentru un prieten este cineva în stare să moară pentru tine, ar trebui să știi că nu ai niciun prieten”. Adevărat! Cumplit de adevărat! Și fără ipocrizie mă gandesc: „Eu pentru cine aș fi în stare să-mi dau viața?”. Sincer, n-aș ști ce să răspund. Dar pe mama știu că n-ar trebui să o întreb de două ori.
Mă gândesc uneori că sunt o fericită că nu trebuie să împart dragostea ei cu nimeni. Iar dacă ăsta se numește egoism, da, mi-l asum.
Când totul se prăbușește, când toți fug după fericire, iar eu rămân în urmă, când cerul meu varsă mii de lacrimi și inima mea se frânge bucățele, bucățele, când puterea se scurge din mine si am impresia că sunt singură, nu-i așa. În dreapta mea, cu brațele deschise si vorbele bune se află mama.
Pentru mine, cel puțin, așa-i. O am pe mama. Iar când va fi să pot alege ce fel de mamă vreau să fiu, la rubrica NUME voi scrie numele ei. Cel mai frumos nume, al celei mai frumoase mame.
Te iubesc, mami!
