Sigur pot

Am istovit priviri și gânduri, poate vise,

Am alergat prin intrigi și jocuri de culise,

M-am smuls dintr-un ghiveci dintr-o cămar-obscură

Și rădăcini am prins în grai făr' de cenzură;
Lăsatu-m-am de traiul meschin de claustrare,

Din trupu-mi gârbovit făcut-am Carul Mare.

Atunci m-am întâlnit pentru întâia oară,

Un neofit de veghe în lanul de secară.

Am plâns ca un proscris al unei vieți haine,

Ca un tablou votiv, un ctitor de rușine,

Am pus pe mine hamul virtuților firești,

Din ele strămuta-m-or calendele grecești.

Am pus picioru-n prag și m-am lovit de toc,

Din mâini am dat în apă scăldată-n busuioc.

Mi-am spus din genunchi ruga, puțină și febrilă,

Și nu am mai privit din loja mea umilă.

Mi-am scuturat curajul, am pus mâna pe furcă:

„Aceasta îți e calea, știi ce să faci! Deci, urcă!”.

ad, 2 martie