Colegilor mei.

Dus e anul I de facultate. 21 iunie 2012, o zi care a venit prea repede,care a incheiat un an plin de initieri, de sperante, de temeri. Acum, pe final suntem intr-un continuu CARPE DIEM!, ‘profitam’ cat mai mult unii de altii. Probabil, ne dam seama cat de valorosi ne suntem unii altora, cat de norocosi ca ne-am gasit. Cel putin eu. Dincolo de impactul inceputului, al privirilor piezise,al primelor impresii, mai mult, sau mai putin bune, dincolo de rautatile dintre noi, de apropierile sau,deopotriva, indepartarile care s-au produs, in acest moment sunt mandra de colegii mei, de grupa mea, de cei care mi-au devenit prieteni. Si acum, la final de an, cand trag linie realizez ca am primit mai mult decat voiam, poate mai mult decat meritam. Andra, mai mult decat ca ‘te iubesc’, care le cuprinde pe toate, nu pot sa-ti spun. Lori, pentru anul viitor taiem din timp pozele pentru ramaJ))Cristiana, mi-ai luat tu sefia grupei si ai facut liceul “Cantemir V-o da”, dar imi esti tare draga. Andrei, serios imi plac jeansii tai, nu fac ‘bâză’ de tine si abia astept sa ma lovesc de solutiile tale instantanee si la anul. Ahmad,prietenas,  eu nu cred sa fi intalnit vreodata un om mai intelegator decat tine si te invidiez pentru asta. Mihai, aka Don Quijote, fa-ti lista de carti pentru anul viitor, ca se anunta multe kilograme citite.Durdu, sau Alexandra, sau Emilia, niciodata n-o sa stiu cum sa-ti spun, stiu ca esti mi serioasa si mai responsabila decat pari, dar tot te sfatuiesc sa faci stand-up comedy!Alex, sefule, esti un exemplu de rabdare si perseverenta. Gabi, te-am admirat de la prima noastra discutie si o sa-mi fie tare dor de tine anul viitor.Alex (Anca-baiatul) sper sa colaboram si anul viitor, chiar daca din camine diferite.Ana, pari tu serioasa, dar zace mult umor in tine si-mi place. Catalina, daca si tu ai ajuns sa ma placi, am toate sansele sa deschid orice usaJ))

903, sunt mandra de voi toti, mai ales dupa sesiunea asta. Moldoveni, olteni, munteni, blonzi,sateni,bruneti, zambitori, fete, baieti, cu ochelari sau fara, mai copii, mai maturi, din Bucuresti sau de undeva din tara, ne-am intalnit unde trebuia, si de-aici mergem impreuna!

Sa aveti o vacanta frumoasa si sa va distrati!

Nimic.

Nimic. Atat ramane din noi si pentru noi.

Din multitudinea aceasta de elemente care ne inconjoara, materiale sau imateriale, din marea aceasta de oameni care ne tipa in urechi ca ne iubesc, din viforul sentimentelor si sperantelor, al marilor iubiri ascunse, al chicotelilor, din verdele primaverii, din gerul Polului Nord, ne alegem intr-un final cu tot ceea ce ocolim, cu nimic.

De fapt,daca stau bine si ma gandesc, ramanem cu o vacuitate care se mareste pe clipa ce trece, care asemenea unui demiurg solar ne nimiceste arzand fiecare zambet, fiecare inimia, fiecare om pe care ni l-am dori sau fiecare dorinta pe care am vedea-o implinita.

Nimic, un nimic care nu doar ca se pricepe de minune sa smulga din radacini tot ce odinioara ne imaginam al nostru, dar care planteaza o iedera otravitoare in sufletele noastre, care ne impinge sa-l iubim, sa ne deprindem cu nimicul, sa ne pierdem speranta ca vreodata pe acest nimic l-ar putea intovarasi cineva, sau ceva, ca viata noastra ar putea vreodata sa-si schimbe culoarea.

Culoarea vietii. Oare cine reuseste sa ne picteze? Sau cat de mult ne dorim sa existe ceva/cineva care sa ia pensula si sa umple foile de desen cu cele mai vii culori? Mult. Se pare insa ca acest sevalet se incapataneaza sa atraga pictorul cel mai nepriceput, cel care stie sa arunce doar cu noroi in schitele cele mai frumoase ale vietii noastre.

Fara glas, fara vorbe, fara dorinta, in afara timpului, sau chiar dincolo de el, fara puterea de a mai face un pas inspre cineva, fara o mana care sa ne traga din abis, atat ramane: nimic. Din noi si pentru noi.