Unul care să învârtă axa pământului de sub picioarele tale cu degetul mic
al masculinității sale, nu care să te-nvârtă pe degete ca pe-un elastic de bani
cu care se joacă până îl rupe.
Unul care să te smulgă din rădăcini și să te așeze într-un pământ mai bun,
mai fertil, nu unul care să te arunce în soare ca pe-o frunză verde smucită de
vânt dintr-un copac sănătos și să te lase acolo să te usuci.
Unul care să te-mbrățișeze cu o strânsoare candidă, menită să-ți ofere
căldură lăuntrică, nu unul care să te strângă cu puterea unui Anaconda,
absorbindu-ți însuflețirea, glasul, libertatea.
Unul care să-ți adâncească privirea în ochii lui limpezi, ca o oglindă a
sentimentelor ce le poartă, nu unul care să te scufunde în apele tulburi ale
tristeților sordide, nejustificate.
Unul care să-și petreacă brațul după trupul tău febril, simțind sub
degetele sale zvâcnirile inimii tale exaltate, nu unul care să-și înmânușeze sufletul,
făcându-l străin de trăirile tale.
Unul care să-ți distrugă zidul dintre rațiune și simțire până la
identificarea lor, nu unul care să-ți frângă simțirea și să te lase doar cu
rațiunea rece, searbădă.
Unul care să cunoască valoarea și puterea vorbelor sale și să-ți facă din
ele scut și arme, nu unul care să-noate în ape tulburi ca un pește mut pe care
să-ncerci să-l prinzi.
Un bărbat.
