Uneori ai impresia că tot ce te înconjoară e de natură să trădeze adevăratele tale sentimente,
înclinații, gânduri față de o persoană sau o situație. Alteori ți-ai dori ca
împrejurprile să comploteze la dezvăluiri picante, să deschidă ochii celor mai
mulți și să-i facă să înțeleagă adevărata ta poziție în raport cu anumite
caracteristici ale unei relații. De aceea, prima formulă de indiscreție o
încadrez în categoria aspectelor care n-ar trebuie să se comporte precum uleiul
aflat în același recipient cu apa, pe când, cea din urmă contribuie la
revelarea voluntară a unor trăiri tocmai din dorința de a verifica omogenitatea
dintre tine si cealaltă persoană.
De cele mai multe ori
indiscrețiile neintenționate produc răsturnări de situație, schimbări de
comportament în relații de toate tipurile, separații, certuri, consternări,
atât numai în cadrul persoanelor implicate, cât și a „publicului spectator” în
unele cazuri. În același timp, pot avea și efecte nebanuite, dezvăluirea lor
fără voie putând fi propulsorul unor reacții pozitive față de aspecte care până
în momentul respectiv erau total necunoscute, dezvăluirea noilor condiții
oferind mai multă libertate de mișcare emoțională și comportamentală.
Însă nu numai fortuitul produce
indiscreții. Există numeroase cazuri cu temelie binevoitoare sau, dimpotrivă,
mefistofelică, în care, din dorința de a face bine, ori de a complica ori
distruge o legătură, oamenii apelează la liberul arbitru, provocând scurgeri
intenționate de informații cu certitudinea că ajunse la urechile potrivite ele
nu pot decât să distorsioneze imaginea principalilor actori ai poveștii menite
să „râmană (obligatoriu) între noi”. Bineînțeles, și acestea pot purta pecetea
nevinovăției emițătorului care împachetează totul în folia indiferenței,
așteptând cu nerăbdare reacția; dar poate, în același timp, să emită explicit,
fără ocolișuri și metafore, cuplul de cuvinte pe care a fost rugat aprioric să-l
pastreze doar pentru el, sau pe care potrivit contextului în care îi survenise nu
avea dreptul să-l transmită mai departe.
Și astfel descoperim oameni cu
bune intenții și oameni ce manifestă, uneori vădit, asșteptări malițioase de la
astfel de „indiscreții”. Eu pun totul pe seama încrederii pe care o poți acorda
într-o anumită măsură în prima instanță, pentru a putea atribui unei relații și
timp de analiză. Când rezultatele unei indiscreții de orice fel sunt pozitive
nu putem decât să ne bucurăm că ea s-a realizat, dar atunci când imaginea ta
capătă dimensiuni distorsionate puternic în ochii celorlalți , atunci,
următoarea dată n-ai decât să faci poze și să le expui în piața mare, decât să
depui în alți oameni chestii pe care le vrei păstrate „în casă”.
În legătură cu orice vor exista
întotdeauna bănuieli,clar. Dară fără confirmare nu va exista niciodată
certitudinea unei realități. Ea va rămâne mereu sub semnul închipuirii. Ideea e că nu e suficient să-ți dorești ceva
pentru a-l transforma într-un lucru real. În unele situații voința ta este
ignorată, iar persoana ta ajunge, într-un scenariu trist, să fie
desconsiderată. Secretele danseaza, de
obicei, între două perechi de urechi. Nu trebuie sa fie mereu aceleași. Trebuie
să fie de încredere. Iar încrederea se simte.