Sub paşi grei se frâng frunze uscate
Şi urla pădurea când se transformă-n praf;
Copacii se zburlesc şi păsări îşi iau zborul,
Se scurge toamna-n aripi, rugină şi noroi.
Pustiu. Se-aude vântul izbind copacii goi,
Vin nopţile-napoi, se-ntoarce bezna cruntă .
Doar corbii mai depun sub cerul de apus
O rugă moştenită din vremuri vestejite.
Auzi? Se strigă nume din scorburi părăsite,
Şi vocile le spală o ploaie grea şi rară
Se-neacă amintiri şi putrezesc memorii.
În codru moare timpul.
