Câștigă cel care
atunci când a fost învins n-a pierdut nimic. Aflat în fața faptului împlinit, a
rezultatului nesatisfăcător, acesta nu va simți nicicum că lumea sa se
prăbușește. Va avea, bineînțeles, gustul mai puțin dulce al unui țel neatins,
dar microcosmosul său va păstra în continuare și oamenii ce l-au populat până
atunci și idealurile pe care le are de urmat.
Cu toții ne izbim
de ziduri în care credem că vor apărea uși, iar când realizăm că senzorii au
fost acționați automat doar pentru o altă persoană/alte persoane, ne încearcă,
cu siguranță dezamăgirea. Dacă aceasta n-ar exista, scopul pe care-l urmărim
n-ar putea consituti o victorie nici în cazul în care se înfăptuiește. Există,
fără doar și poate, circumstanțe în care ne lasăm purtați de dorința de a
încerca pentru „a vedea ce iese”, iar cartea pe care o jucăm să fie cea câștigătoare. Cu toate
aceastea, adevăratele victorii sunt susținute de muncă asiduă, fie ea fizică
sau intelectuală. Nu ne putem juca, pentru ca astfel am dovedi lipsa de
coerență a unui proces cu o finalitate care ne-ar modifica existențial,
dedându-ne unui hazard care sigur nu complotează la nesfârșit la reușitele
noastre. Sau, cine știe, poate și acest mecanism funcționează, fiind pus în
mișcare de decizii ad-hoc, și având la bază oameni care deja au realizat ce
și-au dorit și încearcă să se implice tot mai mult, fără a face din joaca
aceasta o prioritate. În orice caz, ei sunt cei care niciodată nu pierd nimic
dacă nu au câștigat nimic. Sunt conștienți că sensul vieții lor nu mai poate fi
modificat de evenimente apărute din senin.
Dar de cele mai
multe ori victoria nu stă numai la mâna norocului. Vorba aceea, „Dumnezeu îți
dă, dar nu îți bagă-n traistă”. Adevărat. Cel mai concludent mi se pare bancul
cu lozul pe care Dumnezeu îl îndeamnă să-l cumpere pe cel ce de luni de zile se
ruga să câștige la Loto. Și drumul până la locație și efortul financiar reprezintă
deopotrivă muncă fizică (deplasarea), intelectuală/fizică (obținerea sumei
pentru achizițonarea biletului). Că sunt care primesc lozuri cadou, aceasta
este cu totul o altă discuție.
La ce mă gândesc
eu, de fapt? La oameni, bineînțeles. La cei pentru care insuccesul nu se
manifestă prin pierderi masive de susținere, pentru că, într-adevăr, acela ar
fi adevăratul eșec. La cei care nu pun prietenia pe cântarul pierderilor, ci
câștigă o stimă enormă și un viitor ajutor necondiționat din partea celui care,
prăbușit în luptă, nu resimte solitudinea specifică perdantului. Recompunerea ființei
nu poate fi posibilă nici dacă i se oferă ulterior ceea ce ar fi putut obține
în lupta propriu zisă, dacă el realizează că e, în realitate, un surogat al
trofeului. Și e dificil, uneori imposibil, să ai alături doar persoane care îți
păstrează mental calitatea de prieten atunci când vârful nu a fost atins. Nu ai
vârf, nu ești munte. Și-atunci se produce escaladarea altor culmi și atingerea
piscurilor pe care le-au vizat alții în drumul lor spre succes. Acei „alți
oameni”, cred eu, sunt și ei de două feluri, și anume cei care se lasă
înconjurați de cameleoni dezgustători și cei care resping cu politețe orice
încercare a acestor creaturi lipsite de coloană vertebrală de a se alătura
grupului lor. Jos pălăria pentru cei din urmă!
Citatul meu
favorit este „Winners never quit, quitters never win.” Și cred ca e ușor de
clasificat drept realizabil în condițiile în care la final, în primă instanță,
nu „câștigi” noi „prieteni” atunci când ai tras lozul cel mare și nici nu te
trezești singur în ploaie fără umbrelă, pentru ca ai împrumutat-o cui nu
trebuia. Oamenii adevărați vor ști să o returneze în momentul potrivit. Altfel,
am face bine să ne alegem un sezon mai cald, căci ploile pot fi extrem de
distructive atunci când începe și frigul să muște din trup.
Cred, astfel, că
atunci când ai pierdut câștigi încredere în tine pentru că știi că poți avea încredere
în cei de lângă tine.
