Imposibilitate. Acesta este cuvantul care defineste in totalitate si in profunzime o situatie financiara apropiata de zero. N-ai bani, nu existi, mai pe scurt. Ziua de astazi mi-a dovedit, fara tagada, ca fiecare pas pe care il faci este conditionat de o anumita suma de bani. Fie ea una insignifianta, care te ajuta sa cumperi o sticla cu apa intr o zi fierbinte de vara, fie una imensa notata pe cec-ul ce urmeaza sa fie schimbat pe un iaht. Chiar daca nu exista putere de compaatie intre cifrele si numerele despre cae vorbesc,am realizat astazi, ca este, practic vorbind, nu doar dificila, ci chiar puternic oneroasa orice forma de trai, daca acesta nu impune o suma decenta care sa asigure omului painea de toate zilele si toate acele lucruri adiacente ei. Cele mai simple, de altfel, nu fac niciun fel de referire la 'bunurile de lux' care , bineinteles, urca individul in ierarhia sociala. Oameni de rand sa ne numim si nu putem trece strada fara bani in buzunar.
Ne temem de faptul ca in viitor putem fi condamnati la o viata a carei traiectorie nu are voie sa se abata de la traseul 'slujba/serviciu/job', deoarece lucrurile ce o compun (casa, masina, bunuri personale) reprezinta, in mare masura, imprumuturi pe care trebuie sa le inapoiem intr-o anumita perioada. De cele mai multe ori una care se intinde pe lungimea mai multor ani. Cam jumatate din viata. Asta in cazul in care ies din schema anumite 'ajutoare conexe' propulsate din conturile parintilor, ori datorate fortuitului(castig la loterie, mosteniri neasteptate, etc). Suntem, intr-adevar, in expectativa unei astfel de vieti. Una formata din ipoteci, datorii, care ne obliga la pedeapsa perpetua a stresului, a incapacitatii de urmarire a viselor pe care le avem de mici, a obligativitatii de a ne darui unor obiceiuri neplacute, a unor rutine bine remunerate, dar insuficiente sufletului, sa ne vindem toata viata pentru banii pe care urmeaza sa-i obtinem la sfarsitul fiecarei luni. Iar acesta este un scenariu fericit, cel in care primele cifre si numarul de zerouri din salariu ne permit sa ne angajam la achizitionarea unui acoperis deasupra capului.
Spun asta acum, la aproape 22 de ani, in conditiile in care viitorul nu-mi poate fi asigura ex ante. Iar pozitia mea fata de viata o iau mai multi jucatori ai generatiei mele. Si nu numai. Am alergat astazi pe holurile a doua etaje, unde, in cateva ore s-a dus tot ce era numerar in portofel si parte din ce aveam pe un card. Si aveam. Multumesc lui Dumnezeu, au fost acolo. Si nu pentru placeri lumesti caracteristice oamenilor, ci de nevoie am 'aruncat' cu bani in stanga si in dreapta. Si mi-am dat seama ca nu suntem potentiali sclavi sau aspiranti la sclavie, ci ca, si fara acele bunuri care ne transforma-n robi, tot nu scapam de povara acestei griji. E de ajuns sa avem nevoie de ceva, mic, mare, e un ceva ce costa. Si zilnic ne izbim de aceste'ceva-uri'.
Din fericire, familia sau prietenii nu sunt 'ceva', sunt acel ceva gratis, acel ceva pe care trebuie sa-l exploatam sufleteste fara mila, bineinteles in sensul bun. In afara de suflet, nu putem decat sa ne subjugam dictonului: "Am bani, deci exist!". Din pacate.
