Un suflet acrobat, pe sârmele de
scrum
Căzut dintr-o țigară ce zace
stins-acum,
S-aruncă-n salturi, zboară,
vibrează, dănțuiește,
De jos nu poți distinge de plânge,
ori zâmbește.
Sub el se surpă scrumul, încet, cu
orice pas,
Așa cum din țigară chiștocul a rămas,
Primejdia-l grăbește, aplauzele-l
ard,
Eșecul îl pândește viclean de după gard.
De va cădea-n picioare, ca o pisică
blândă,
Aplauze primi-va chiar în acea
secundă,
De va cădea făcând din piele-un sac
de oase,
Aplauze primi-va și-ovații serioase.
Epilog:
Nu importă de te-nalți mai sus de-ai
culmii brazi,
Contează din vazduh să-nveți cum tre' să cazi.
