Actorul cel picat din cer,
Într-un metrou numit Lansare
Era un chipeș cavaler
Zorit de-o oră trecătoare.
Din temnița de timp viclean,
Cu voiciune s-a sustras
Și uite că se face-un an
De când metroul n-a zis ”pas”.
Prin uși de crâncenă speranță
S-a strecurat unduitor,
Bine că-s uși fără de clanță
Și la metrou nu e pridvor.
C-altfel rata și promsiunea
Și nu mai cunoștea nici fata
De punctual îl știa lumea
Și tare sociabil. Gata.
Actorul cel cu măști de aur,
Trezește pofte sus pe scenă
Pentru cultură e-un tezaur,
În corpul teatrului o venă.
