Mi-e frică
de-ntunericul din mine,
De umbra ce
pretutindeni o port,
De gândul năpastă
ce-mi curge în vine,
De râsul născut
din efort.
Mi-e frică de
somnul vândut pentru vise,
De reverii
frânte-n realități,
De vorbe de duh
și fapte promise,
De a construi din
nimic cetăți.
Mi-e frică de
timpul de neoprit,
De chipul de
gheață al vieții,
De culmile-nalte
din asfințit,
De crunta putere-a tristeții.
Mi-e frică adesea
să râd sau să plâng,
De mine, de tine
mi-e teamă.
De-a nu ști ce să
păstrez, ce s-alung,
De tot ce pe nume mă cheamă.
