Încep prin a vă înştiinţa că m-am deprins a folosi diacritice. O informaţie mai mult decât utilă, da:)))
I-am promis lui Florin că voi scrie când voi fi fericită. Şi iată-mă aici, ţinându-mi promisiunea. "Hei, motive!". Sunt bucuroasă pentru că trăiesc, pentru că sunt iubită, pentru că-mi bate inima. "Oh, da, Iunona s-a îndrăgostit!". O, da, Iunona are curaj. Poate, vrea, e decisă să-şi ţipe sufletul vioi în sud în est şi-n vest, că-n nord e mai frig, şi-ngheaţă:D. Iunona are chef, forţă, spirit liber, idei, speranţe. Iunona pictează tablouri frumoase în care nu apare singură. E o artistă a inimilor adolescentine. Cântă balade primăvăratice, cu note săltăreţe şi tonuri pastelate. Iunona se priveşte în oglindă şi îşi recunoaşte starea.
"Nu există lift spre fericire, trebuie să urci scările." Într-adevăr. Ea urcă trepte peste trepte, pentru că totuşi mai are până să ajunga acolo sus, până să atinga, să lase verosimilul să-i inunde existenţa. Iunona nu vrea să se gândească la eşec. E mult prea ocupată să caute cuvinte de alint şi prea afundată în poveste. Trebuie să o citească până la capăt. Şi încă mai are de scris.
Azi nu stric nimic cu neologisme inutile şi anunţ că Iunona e cu picioarele pe pământ deşi are capu-n nori. Înălţimea îi permite. Şi ce?? La vita e bella, iar fericirea are nume.
