Te arunci cu elan pe aripi de vis,
Asculți c-o ureche tot ce-ți este promis,
Nu aștepți, nu refuzi, te încrezi, te lovești,
Recunoști c-ai greșit, nu mai știi cine ești;
Nu știi când, nici de ce, explici totul prin vină,
Ai găsit adevărul, dar nu-l scoți la lumină;
N-ai curaj, te ferești, nu lași nimic în urmă,
Și iei totul cu tine, adevăr și minciună;
Nu știi cui aparține, e lesne de-nțeles,
E confuz și himeric, simți în tine-un protest.
A fost el, ai fost tu?
A fost ea, am fost eu?
Și-nveți că-n pas de sprint nu se începe drumul.
Gonind vei obosi la kilometrul unu
Și vei dori a-ncepe din nou cu pas urnit,
Dar cel de langă tine e mult mai obosit,
Căci nu ai apucat să-ntrebi de unde vine,
Din ce călătorie se-nhamă-n cea cu tine.
De are o poveste ascult-o cu răbdare,
Nu pregăti plecarea, nu vorbi din picioare.
Răgaz de vorbe, fapte și gesturi dăruiește-i,
De-o vrea să te cunoască, dorința împlinește-i.
Vei ști apoi dacă să-i păstrezi un scaun în suflet
Sau un loc pe arcul unui zâmbet.
