Parfumul tău discret de nopți târzii de vară
Se-ntinde leneș, blând, pe iarba amintirii,
Ca iedera ce urcă pe ziduri prima oară,
Schimbând și-nfățișarea, și inima clădirii.
Parfumul tău calm, dulce de apă curgătoare,
Se meandrează printre ale simțirii stânci,
Ca ploaia care pleacă lăsând pe cer culoare,
Un curcubeu înfipt în rădăcini adânci.
Parfumul tău curat de dimineți cu rouă,
Alunecă pe frunze, sărută-ncet pământul,
Ca ceasul care-aleargă grăbit spre ora nouă,
Dând somnului și frâul, și ziua, și cuvântul.
Parfumul tău senin ca nopțile cu stele,
E o dorinț-ascunsă în astrul căzător,
Ca visurile arse în vrăji, jocuri de iele,
Zâne izbăvitoare de crâncenul amor.
Parfumul tău e boală de mult și de vecie,
O rugă mută, oarbă, sub o icoană veche,
Albastrul unui cer răpus de veșnicie.
