Am descoperit acum doua zile melodia "Eternitate" a lui George Nicolescu si, din nou, i-am dat mamei dreptate. Mereu mi-a repetat ca vom reveni la vechile cantece ale marilor artisti. George Nicolescu e orb, spre rusinea mea nu am auzit niciodata de el. Dar uite ca a venit momentul.
In perioada asta in care nu mai vorbim atat de des, melodia asta imi fura lacrimi uneori vizibile, uneori inghitite, uneori launtrice. Imi aminteste de clipa in care te-am vazut. Voi incerca sa evit cliseele descrierii, dar nu ma pot abtine sa spun ca din forfota aceea lumeasca privirea-mi si gandurile s-au aruncat asupra-ti. Si aceasta melodie imi aminteste mereu doar de acea clipa in care si pulsatiile inimii au fost, parca, mult mai puternice. Caldura de afara, amestecata cu febra mea interioara si bataile de aripi din stomac raman atat de vii,incat ma intreb de fiecare data daca nu ieri s-a intamplat asta.
Eu cred in dragoste la prima vedere, dar nu stiu daca ala a fost momentul in care m-am indragostit, sau deja aveai cel mai special loc pana atunci. Sunt cateva fenomene pe care nu mi le explic si pe care nu mai am cum sa le refac. Pentru mine conteaza c-ai fost acolo si ca eram eu aceea care te astepta.
Acum nu stiu cum sa descriu ce ma incearca. Nu stiu daca ai ramas pe acelasi piedestal pe care te-am plasat, daca dupa atata timp ma mai regasesc in acea zi torida, daca tu mai esti acelasi.
Timpul a lucrat din nou impotriva mea, poate a noastra, habar nu am. Am doar stari care ma readuc acolo, la inceput.
Orizont, departari, lumini de zari,
Impliniri, trandafiri, ce sunt si raman
Tot vii peste timp,tot vii....
Eternitate.
