Habar n-avem

Ce-nseamnă să cunoști un om?
Tre să plantezi cu el un pom, 

Și așteptând să facă rod,

Să dați jos tot ce-aveți în pod?

Nici gând. Spune-o zicală mare:

„Mănânci c-un om un sac de sare”

Și tot nu știi ce-n el mocnește,

Dacă se scaldă-n bălți cu pește.

De dormi așa cum îți așterni,

Ai să cunoști și veri, și ierni,

Dar fără să gândești defel

Că va mai fi una la fel.

Cunoaște cât ți se permite,

Nu crede, de nu se promite, 

Că-n drumul său spre casa bună,

Zeci de opriri un om adună, 

Dar dacă nu-și desface geanta, 

Aia nu-i casa lui. E alta.

VS

M-ai întrebat de ce te plac.
Pentru că-n tine cresc, nu zac,
Și voia bună, și domnia,
Și râsul dulce, și beția.
Nu dorm stindarde părăsite
În ochii tăi, ci aurite
Se-nalță flăcări de știință
Din focul tânăr de ființă.

Ești zgmotul, în fapt de seară,
Care șăgalnic se strecoară
Prin minți muncite, obosite
Plantându-le idei trăznite.
Ești boarea caldă ce-nfioară
În nopțile târzii de vară,
Când doar pe scoarțe se crestează
Povești ce țin inima trează.

Ești tu. Și n-o să fii altfel.
Asta îmi place. Ți-ești fidel.