Golul doare?
Cum poate oare ceva ce nu este să doară?
Fericirea ne dă o senzație placută?
Da. Cu toate acestea nici ea nu există.
Suntem oare obsedați de existența fizică a lucrurilor?
Poate sunt eu.
Sau poate nu-mi pot explica altfel ceea ce simt.
De câte ori o putem lua de la capăt?
La nesfârșit, citeam într-o carte.
Totuși existența noastră e o parte insignifiantă a nesfârșitului.
Deci de câte ori suntem în stare să începem din nou numărătoarea de la zero?
Se spune că lucrurile mărunte aduc fericirea.
Ce ne facem dacă ochii de miop nu ne permit să le vedem?
Suntem atrași doar de lucrui imense, atunci.
Dorul. Ce este dorul?
Nici el nu există fizic.
Poate fi mic, mare, dar nu-l vedem oricum.
Zic unii că e o parte a sufletului dăruită cuiva.
O parte după care tânjim când este separată de noi.
Sau poate e orgoliu rănit de nereușita de a avea pe cine dorim alături.
Să nu ne pierdem capul suntem sfătuiți.
Eu n-am întâlnit niciodată oameni care să se termine în gât.
Nimeni nu m-a întrebat dacă am văzut vreun cap.
De ce plângem?
Ca să ne golim. Pentru că golul e plin cu lacrimi.
E bine să plângem, căci greutatea lacrimilor poate fi împovărătoare.
De ce râdem?
Uneori fără motiv.
Uneori ca să nu plângem, ca să nu fim prea goi.
