Adu.

Avand in vedere ca-mi respect promisiunile, am revenit asupra subiectului 'Adi', in forma alintata de mine 'Adu'. Intalnitu-l-am aseara si asta ma determina sa-mi tin cuvantul, de a revenit asupra omului pe care l-am descris necunoscandu-l.
M-a parasit inspiratia, dar pastrez emotia momentului la fel de vie. Adu, acest pilon viu al optimismului, pe care l-am pictat in mintea mea in culorile cele mai vii, care-mi apare-n gand doar ca sa-mi aminteasca faptul ca indiferent de 'kilogramele' halterelor problemelor, noi am platit deja abonamentul in sala asta de forta numita viata deci, suntem nevoiti sa le ridicam.
L-a inzestrat Dumnezeu cu ce si-ar fi dorit multi. Aspectul fizic impecabil din poze se transpune perfect in realitate, zambetul dornic de a fi acompaniat de oameni fericiti e acelasi ca pe ecranul laptopului, iar vocea de tanar sexy si nelinistit nu-si modifica notele in realitate. Daca ar fi fost aseara prima data cand as fi aflat de existenta lui, recunosc, l-as fi judecat dupa aparente, cum am facut-o si la prima poza. Adu poate fi oricum: infatuat, insensibil, cu nasul pe sus, mandru de ce are. Totusi, a ales sa fie omul incredibil pe care l-am descoperit si nu 'tipul' pe care l-am observat intaia oara.
Ma invart in jurul tastaturii de o ora si nu gasesc constructiile potrivite ca sa pot descrie exact ce am simtit cand l-am vazut. Si daca nu scriu acum, momentul risca sa-si piarda farmecul.
Nu e de ajuns sa spun ca e minunat, extraordinar, nemaintalnit. Poate mai sunt oameni deosebiti pe care nu i-am cunoscut, cu toate astea , in prezenta lui m-am simtit protejata, am avut senzatia aceea de bine oferita numai de gandul ca un om ca el e acolo oricand pentru mine.
Intalnirea mi-a intarit parerile, le-a sedimentat, a adaugat calitati surori celor pe care le descoperisem pana acum,mi-a permis sa-l imbratisez, sa-l privesc in mediul lui, sa-l 'judec' nu numai dupa poze.
Pentru ca, inca o data, sperantele nu au fost desarte, pentru ca de aseara sufletu-mi tresalta de bucuria de-al fi vazut pe Adu, pentru ca aceasta postare e deficitara de expresii care sa dezvaluie fascinatia mea, pentru ca Adu e un om normal si prea modest sa admita ca e extraordinar, pentru ca oamenii pot fi uimitori si pe dinauntru si pe dinafara.
Inca o data, Adu, pentru mine esti un model de curaj, de forta fizica si morala, de convingere ca vrand toate se pot face si pentru asta te respect.
Un an nou fericit, dragii mei!

A astepta. Asteptari.

In gara se anunta intarzierea unui tren cu cel putin 10 minute, ca doar suntem in Romania. Putem ASTEPTA, sau putem opta pentru alt mijloc de transport. Pentru ca deja am cumparat biletul si nu avem bani de irosit, vom sta pe peron, tremurand, pentru ca e iarna, si sperand sa auzim sunetul locomotivei cat mai repede. Cand frigul ne inunda corpul, nu ne gandim decat ca macar in compartimentele pe care le vom popula (speram) in curand va fi o sursa de caldura pentru zambetul inghetat de pe fetele noastre. Avem ASTEPTARI, deci. Cat de bine vor fi acestea satisfacute, ramane de vazut. Exista doar 2 variante: sa fim sau nu multumiti. Dar cum romanul e roman, va fi ori prea cald, ori prea frig.

Revenind, cam asa ni se intampla si in relatiile cu oamenii din jurul nostru. Uneori expectativa ne creeaza asteptari. Aflandu-se intr-un raport de proportionalitate directa, cele din urma nu pot exista fara primele, iar cele dintai fara ultimele sunt sperante goale, lipsite de sens. Problema este ca in momentul in care apar ideile a ceea ce 'ar putea fi', suntem pierduti. E momentul in care apare si nevoia stringenta de a vedea implinite visele pe care ni le propunem. O nerealizare a acestora duce, implicit la dezamagire, la oboseala. Caci e vorba de un proces exhaustiv, presarat cu lucruri care noua ni se par fezabile si cu toate astea ne intalnim cu un album gol la finalul sedintei acesteia de fotografii.

Eu am abordat, plina de 'optimism' varianta cu 'dead end' a povestii. Insa, nu de fiecare data se intampla asa. CU siguranta sunt oameni care-si savureaza albumele pline de fericire, fara sa fi fost macar nevoiti sa astepte sau sa-si creeze asteptari.

Spre final, cred eu ca e cazul sa ne lepadam de asteptari, caci atat timp cat acestea exista senzatia nerealizarii va fi mult mai puternica, si in aceeasi masura dureroasa la final. Hai sa fim pragmatici, sa traim numai ce se intampla, sa renuntam la visele constiente dinainte de a adormi, caci sunt doar piese din puzzle-ul cu imaginea distrusa a inimii noastre.

Un an nou fericit, in care sa va propuneti, dar sa nu va asteptati sa se intample.