Totul sau nimic

Mereu e totul sau nimic,
Suntem hapsâni, le vrem pe toate,
Nu-i bun nici răul cel mai mic,
Ni-i sarea dulce în bucate.

Se nasc furtuni doar dintr-un nor,
Țânțaru-i armăsar de-o viață,
De omu-ar ști că-i trecător,
Poate-ar privi mai mult în față.

Atârnă greu de conștiință
Tot timpul „ce-a trecut degeaba”,
Ne-apropiem de neființă
Și nici nu știm care ni-i graba.

Ne pierdem timp prin mărunțișuri,
Dar nu-l găsim cu ușurință,
Stând strecurați prin ascunzișuri,
Din prieteni facem o dorință.

Aș vrea să ne oprim o clipă,
Chiar dacă ceasu-ntruna bate,
Și-aș vrea să nu ne fie frică
De omul ce-l lăsăm în spate.

Să nu ne punem întrebări
La care nu putem răspunde,
Pierduți etern în căutări,
Dăm ani din viață, nu secunde.

Să inspirăm, să expirăm
Și să ne ținem strâns de mână,
Să nu ne mai abandonăm
Într-un sfârșit de săptămână.

Aș vrea să cerem ajutor,
S-avem curajul neputinței.
Iar de iubim, ori de ni-i dor,
Să nu-ngrădim pofta ființei.

Eul tău.

Nu mai avem nimic de împărțit,
pentru că deja ne-am oferit tot.
Și agonie, și extaz, si frică, și curaj.
Ne-am dat mâinile și ne-am împrumutat bătăile inimii.
Te-am văzut gol și ai privit prin mine cu ochii minții.
M-ai văzut goală și am atins plămada sufletului tău.

Ești divinitata propriei ființe, mă-nchin harului tău,
Ești cerul plăpând al stelelor care au putere s-apară,
Ești infinitul dincolo de care am învățat să număr.
Ești muntele înalt pe care ai urcat.

Apusul și răsăritul sunt ale tale și ale mele deopotrivă.
Același soare le naște, același soare ne mângâie.

Sunt apa mării care curge prin cugetul sărat al vieții,
Sunt suflul dincolo de care se naște vântul conștiinței mele,
Sunt aripa smulsă și-nfiptă în cerneala sângelui tău,
Sunt adâncul în care mi-am plantat rădăcinile.

Trecutul și viitorul sunt ale mele și ale tale deopotrivă.
Același prezent le privește cu nostalgie și patimă.

Am devenit tu când tu ai devenit eu.Un eu nou. Eul tău.