Am buzele pătate cu vorbe vechi, de mult,
Ce aprig se izbesc de gânduri rătăcite,
Cârpind al deznădejdii curaj hain, ocult,
Și vântul aducând din vremuri reci, smintite.
Mi-s ochii biciuiți cu amintiri voalate,
Ce se aprind în minte ca tinere scântei,
Mocnind în dulci istorii, trăiri îmbelșugate,
Pe care-atunci le-aveai și astăzi le mai vrei.
Urechile-mi aud bătrâne serenade,
Cântate sub balcon de noapte-nvăluit,
Zburând din vocea verde a junelui ce șade,
Pe gândul meu hoinar, etern împătimit.
Mi-e pielea carne vie de-mbrățisări tardive,
Care-s pierdute-n haine spălate, dăruite,
Trosnind în suflet oase, cumplite recidive,
Ce astăzi îmi frig mintea cu vise neîmplinite.
De ieri și până azi o viață-și schimbă sensul,
Iar noi, pribegi, gonim întruna-ntr-o beție,
Care ne schimbă tainic și inima, și mersul,
Plimbându-ne prin toate: tristețe, bucurie...
