Este cel mai greu de observat. Atfel, de ce ne-am mai impiedica de pietre care depășesc 10cm dacă nu datorită faptului că sunt evidente acolo pe asfalt? Cu siguranță pentru că nu le dăm noi atenția cuvenită, pentru că ni se pare imposibil ca-n civilizația care cuprinde oameni, clădiri, asfalt, să nu existe cineva care să elimine acele pietre din calea trecătorilor. Și iată cum greșim! Enorm! Pentru că sunt sigură că dacă am sta să analizăm puțin, puțin desfășurarea unor evenimente, am realiza ca sub nasul nostru se întamplă lucruri interesante.E ca la MegaImage, când pe bon scrie 4,78lei, iar tu primești doar 5lei rest la o bancnotă de 10. E evident că ai fost tras pe sfoară, dar la câte bonuri ai în portofel, ți-e adeseori imposibil să mai iei în calcul o mică înșelăciune.
Datorită evidentului cei urmăriți aleagă să se ascundă exact în locurile în care urmăritorii nu s-ar gândi ca ar îndrăzni. E un fel de psihologie inversă. Fac exact ce cred alții că nu ar face. E fascinant cât de naivi suntem în unele situații, cât de ușor ne scapă de sub nas lucruri interesante. Dar și mai fascinanți sunt oamenii care știu să manipuleze evidentul. Aceia cărora controlul nu le alunecă câtuși de puțin. Pentru că arta de a nu te trăda este greu de ținut în frâu tocmai datorită amuzamentului pe care îl provoacă desfășurarea activității respective.
Iar atâta vreme cât acțiunile oculte ochilor obosiți nu rănesc pe nimeni, evidentul poate zbura liber în jungla creierelor prea ocupate să cotrobăiască prin viețile oamenilor sau să născocească povești despre ei.
Evidentul e ca o pată verde pe un tricou alb, dar care trece neobservată pentru că oamenii sunt preocupați să găsească pete verzi pe tricouri colorate. E ca o clădire ruinată care pe dinafară pare că servește unui singur scop: demolării, fără să știm că în interior au început renovările.
În cele din urmă evidentul e evident în capul nostru pentru că suntem programați să vedem ceea ce alții nu văd. Iar accesul lor nu poate fi posibil decât prin informație. De câte ori n-ați spus la un joc de orice fel: „Era evident!! Oare ce ce n-am facut așa?”. De prea multe ori. Tocmai pentru că evidentul îl putem citi în ochii evidenți.
