Când drumul se
surpă și deopotrivă cu el
Un univers imund
de vise și dorințe,
Nu le urma în
hăul deșertăciunii crunte,
Aleargă să prinzi
drumul pe care-l vezi ’nainte.
Privește drept în
față s-atingi lumina care
S-arată milostivă
la capăt de tunel.
Nu te lăsa vrăjit
de focurile din cale
Ce dănțuiesc
năprasnic pân’ ploaia ogoiește
Neliniștea turbată
ce ți-au fixat-o-n suflet,
Căci or rămâne
arse, complet desfigurate,
Cu iz de fum și
vrajă, care păruse-aievea,
Și spirite pe rug
îți vor promite, poate,
Un alt foc și mai
strașnic după rapacea ploaie.
Să nu confunzi
„'nainte” cu „înainte” care
S-a prăbușit - e drumul cel vechi din urma ta.
Tu te strecori
și-acum pe cursu-i meandrat,
Doar că acum ai
mușchi pe tibii ce n-au stare
Să-ncetinească
ritmul din goana spre lumină.