S-a desfăcut ușor, parcă mult prea ușor.
Și m-a lăsat să respir.
Plămânii s-au dsprins din strânsoare,
iar inima a revenit la locul ei.
Ar fi trebuit să rămână o gaură urâtă,
să curgă sânge.
Nici gând.
Totul e curat pentru cicatricea altei răni.
Una care să fie, într-adevăr, rană.
Dar am simțit durerea...
Cărligul stătea agățat și trăgea.
Trăgea sufletul spre alte vremi.
L-am agățat acum de-un sac cu gânduri
în care am pus pietre de moară,
și l-am aruncat într-un hău.
să fiu sigură căacest cîrlig n-o să se mai înfinga
în pieptul meu.
