Asa-i ca purtam masti tot timpul?
Atunci cand nu vrem sa-i ranim pe cei dragi, cand vrem sa obtinem ceva, cand facem
un compliment fortat, cand povestim despre viata noastra unui nou prieten, cand
declaram ca stim sa gatim...oricand nu suntem noi, purtam masca. Si la un
moment dat ajungem la concluzia ca
viata nu e un bal mascat, ci o mascarada. Iar noi, modelele cele mai bune pentru
fotografii chipurilor noastre. Cine ne cunoaste in realitate si pe cine
cunoastem cu desavarsire? Ganditi-va la cei mai buni prieteni ai vostri, cei
carora le impartasiti totul. Ar trebui sa fie putini. Poate unul singur cel care
le stie pe toate. Dar sunt chiar toate adunate in punga in care varsati impreuna
situatii, trairi, amintiri? Trecand peste cele pe care memoria nu le mai poate
reda nici macar secvential, pe langa cele care nu au semnificatie pentru ca se
incadraza in rutina de zi cu zi a tuturor, precum micul dejun, ori spalatul pe
fata. Nu e nimic pe care sa fi pastrat in totalitate pentru voi?
Oricat de sinceri ne-am chinui sa
fim, ori suntem asa fara straduinta, doar prin natura frumoasa cu care am fost
inzestrati, pentru noi si numai pentru noi, orice masca este peremptorie.
Exista un singur om in fata caruia nu ne putem prezenta cu o masca: cel care
salasluieste intru noi. Cel pe care nu-l pacalim nici cu machiaj, nici cu
zambete fortate, nici cu lacrimi in coltul ochiului. Noua, vorba proverbului,
nu ne putem “fura caciula”. Tocmai de aceea noi ne suntem cei mai buni prieteni
si cei mai inversunati dusmani, pentru ca tot ce porneste din fiinta noastra,
porneste fiind alimentat de constiinta. Tot ce manifestam fatis sau prin
invaluire ne apartine in totalitate si fara de tagada.
Noi suntem cei in care ne incredem
cand purtam masti sau suntem simplu noi insine. Oricat am depune in altii,
oricat de apropiati ne-ar fi prietenii, nu trebuie niciodata sa uitam ca noi ne
putem descrie dezbracati si cand purtam haine, stim ce culoare au ochii
nostri si fara lentile de contact si, de asemenea, putem simti orice gust mai
dulce sau mai amar decat cei de langa noi. Noi ne vom pronunta cel mai bine
numele in fata altora, pentru ca noi stim exact ce litere contine. Oricate
masini ar fi pe o autostrada, nu au toate aceeasi destinatie. Poate atunci cand
se duc in vacanta, dar cand se intorc acasa, cu siguranta ajung in alt oras,
alta strada, alt apartament. E normal. Si noi ajungem altundeva decat ei.
Am realizat ca nu conteaza daca
ei poarta masti sau nu, daca noi ni le atasam sau nu, cand pornim la drum,
oricare ar fi el, trebuie sa fim constienti ca fiecare e pe cont propriu. Ca nu
exista ‘il/o trezesc in miez de noapte si e-n fata usii mele’; se poate foarte
bine sa nu fie in oras atunci. Oamenii au propriile idealuri, sperante, vise,
care nu se intersecteaza cu ale noastre decat cazual, de aceea proiectia lor in
realitatea noastra trebuie sa fie constient minimala. Nu exista nici ‘ea/el ma
face sa devin mai bun’. Poti doar sa porti o masca atat timp cat e cu tine, dar
nu poti sa o porti la nesfarsit. In noi doarme un ‘eu’ care nu poate fi
schimbat, deci nu-l putem masca pentru prea mult timp, pentru ca isi va face
aparitia pe o scena al carei public poate deveni foarte larg la un moment dat.
Anul asta,pe 5 noiembrie, fac 23 de ani, sunt
singura la parinti si ma numesc Iunona-Theodora Cruceanu.
Am si eu masti in dulap.
