Iubesc... pentru ca toti iubim, pentru ca trebuie sa am o justificare pentru acest verb, pentru ca am pe cine sa iubesc. Ma pot considera norocoasa avand in vedere ca desi nu impartasesc acest sentiment pur, sincer decat catorva persoane, acestea imi returneaza in aceeasi masura ceea ce daruiesc. Langa mine si in acelasi timp atat de departe, imi iubesc parintii, familia, pe toti cei care nu m-au parasit si stiu ca nu ma vor parasi vreodata. stiu ca sunt cei in care pot sa am baza permanent. Indiferent de greseli, de rani, de cicatrici, sufletul nu s-a dezbracat niciodata de aceasta iubire. Plangand, scriind, tipand, cersind ani, asteptand, inima bate cu aceeasi intensitate in aria lor si niciodata nu-si va stinge focul acesta, in ciuda tuturor 'inundatiilor' din interiorul meu.
Imi iubesc prietenii, cei despre care am vorbit si despre care voi mai vorbi. Cei care au fost si s-au mentinut, care au aparut si nu au plecat inca din viata mea, cei care ma suporta uneori zi de zi, sau poate ora de ora si inca nu s-au saturat sa ma incurajeze, sa-mi ridice moralul. Am invatat "sa ma rad", sa disimulez, sa trec peste toate alaturi de ei. Ma intreb daca trebuie sa fie cu trupul mereu langa tine un om care face parte din "cei mai buni" , dar, considerand retorica intrebarea, imi dau seama ca grijile pot fi distruse si de la distanta. E de ajuns gandul ca exista. Si ma tem uneori sa nu fie doar o amagire:)
Ochi, zambitori , jucausi, mereu plini de viata[chiar daca nu-s verzi] si-au intersectat privirea mereu cu a mea de fiecare data cand l-am intalnit. Aceeasi ochi pe care i-am privit cu teama si in care am vazut o urma de frica atunci cand am crezut ca nu-i voi mai privi prea curand. [ one of my best friends, best drivers]
Si nu in cele din urma, iubesc imbratisarile. Cele de reintalnire, acelea calde , pline de fericire, care te umplu de speranta, care nu fac decat sa iti readuca persoanele pe care le-am pecizat mai sus inapoi. Chiar daca le voi tine mereu minte imbratisarile care m-au durut cel mai mult, care mi-au facut un puzzle din suflet, care mi s-au oferit , virgine, una acum aproape 10 ani si ceallata acum cateva luni, care mi-au inoculat spaima, m-au inghetat, mi-au intunecat fiinta atatea clipe. Unul dintre becuri s-a aprins din nou in mine. Dar vechimea primei imbratisari care a vestit plecarea se aprinde in fiecare an de Craciun si se stinge pentru un an, lasandu-ma sa inot zi de zi in oceanul obscur al tristetii atenuate de scurtcircuitul telefonului saptamanal.
Iubesc, cu scopul de a fi iubita de fiintele care se bucura de imensa cantitate a acestui sentiment care le este atributa.
