"Frumusetea are pete si e trecatoare."
Am citit acum cateva zile aceasta sintagma in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Sa fie oare singurul lucru care mi-a placut din romanul acesta? Probabil. Insa prefer sa ma axez pe ceea ce exprima si cum se aplica ea in viata de zi cu zi.
In primul rand, eu o consider un adevar general valabil, si nu unul care ar trebui sa ne inspaimante, dar nici unul care sa ne confere liniste spirituala completa. Ma indoiesc de faptul ca autorul s-a referit la pete care trec cu Vanish, Ariel, sau alti detergenti care "fac minuni", sau se pot scoate cu foarfeca de pe lucruri care, modificate ar putea fi folosite. Putem compara , in acelasi timp cu o pata, de noroi, insa, care, dupa ce se usuca, poate fi scoasa foarte repede. este, deci, trecatoare si de aceea nu trebuie sa punem atat de mult accent pe un lucru a carui semnificatie a devenit extrem de importanta. Vorbesc de frumusetea fizica , cea care se voaleaza cu trecerea anilor, verdele primaverii care ne melancolizeaza toamna cand se transforma in ruginiu, de pantoful pe care dai 5 milioane si care dupa 1 an deja e bun de aruncat, datorita deteriorarii sale. Mi s-a intamplat de multe ori sa vad cupluri care din punct de vedere fizic nu se potriveau, si nu ma simt prea bine, cand ma gandesc cum le analizam, cand treceam pe langa ele, seara, la brat cu o prietena.
De ce unii nu stiu sa vada si puritatea interiorului? De ce se lasa cuprinsi de sentimentul generat de exterior? De ce si eu am fost, si poate inca mai sunt asa, desi , acum stiu ca aparentele inseala ingrozitor? Si de ce am inceput sa-mi dau seama care e de fapt realitatea? Pentru ca deseori am reusit sa traiesc experiente care inainte de a mi se intampla prezentau discrepante uriase. Deja o iau de la capat cu ideile indescifrabile, dar acum e mai bine sa vorbesc cu perdea.
Pot spune doar ca am ajuns sa cunosc persoane, care, independent de infatisare, care de altfel este perfecta, ideala(cel putin in viziunea mea) au un suflet minunat. Cele pe care le descoperi pe mess, si apoi, treptat, in realitate. Si sunt multe. Cateva pe care le-am gasit si altele pe care trebuie sa le cunosc.Nume nu sunt esentiale.
E deja mult timp de cand am inceput sa privesc viata cu alti ochi, sa accept si sa recunosc ce simt(clar, nu spun ca-s indragostita, din prima), dar cel mai important lucru este ca renunt de tot la ceea ce in anii precedenti(ultimii doi) mi-a inundat eistenta si m-a facut sa "incalc" unele reguli. Raman toate trecut, unul pe care trebuie sa-l ingrop. Si nu vorbesc din perspectiva omului cu o experienta de viata grozava, ci ca unul care vrea sa "nu lase pe maine ce poate face azi". Si eu, acum, pot si vreau, chiar daca pana acum nu am avut vointa.
Trecand peste toate, in momentul de fata ma simt foarte bine(neinteresant pt cei care citesc, dar foarte important pt mine). Imi iubesc putinii prieteni, care sunt nenumarati. Imi pare bine ca m-am dus la teatru. Ma bucur ca invat in Ferdinand si nu in ultimul rand, sunt fericita ca sunt cine sunt.
