Urletul linistii mi-a inundat urechile...privesc in jur si vad aceleasi caiete aruncate pe birou, alaturi de telefonul cu care imi fac non-stop poze, dar care plange acum de singuratate.In 2008 am pasit cu aceleasi idealuri, ganduri, impresii, sentimente, dar ceva nou a aparut in 2007. Ma face puternica si vulnerabila in acelasi timp.Refac textul zilelor frumoase si regasesc un singur chip, o inaccesibilitate dureroasa, o interdictie care ma sfasie treptat si totusi o amagire dulce vitala.Exist sa iubesc,iubesc deci exist!
Sunt doua zile de cand mi-am impus o ordine in viata si tot atata timp a trecut de cand s-a declansat obisnuita dezordine.Traim sa visam si visam sa traim o experienta unica.2007 a marcat un gol semnificativ in viata mea.E un an al carui individualitate consta in dorinta arzatoare de proportii gigantice la interzis.
M-am intors...din nou aici lovita de melancolia care nu-mi da pace in ultimile seri.Imi intorc automat capul catre telefonul care a uitat sa sune. Mi-am lasat ochelarii pe dulap, dar mi-e teama sa mi-i pun.Nu vreau sa vad realitatea asa cum e! Profit de dioptrii sa o mai filtrez.
A inceput scoala.Strazile din fata liceului ar trebui arestate pentru ca poseda arme albe, bulgarii cum zicea doamna de geografie.Mi-e dor de trotuarele odinioara curate, pline de tigari neterminate si sticle sparte. Urasc frigul...ma descurajeaza...se pare ca si caprioara din goblenul de pe perete are mai mult chef sa vanezi cioara care face misto de ea, iar eu, continuu sa spun lucruri fara noima,ibcerc sa fac un puzzle de mult abandonat,dar nu reusesc sa reconstitui nimic din imaginea de pe cutia vietii mele.S-au omogenizat acolo clipe cu caiete,timp pierdut invatand ce-mi pica in mana si mirosul cojilor de portocala azvarlite mai devreme langa calorifer. Imi amintesc de cantecul acela al Simonei Nae: „Mirosul tau ce seamana/a coji de portocale/ plimbarile prin parc/ sub cerul argintiu”. Tocmai mi-am sucit gatul spre a-mi lipi privirea de tavan, unde parca revad cea mai frumoasa zi din 2007.Nici pomeneala de portocale sau plimbari prin parc,era prea frig...prudenta si caldura...dar, acele momente se tin scai de anul ce-a trecut si s-au ascuns in cufarul amintirilor atatea emotii, atata fericire, au adormit in trecut. Iar eu ce fac? Ma plang in fiecare zi ca timpul ma fura.Mi-a luat atatea lucruri si mi-e ciuda! De ce nu cere recompensa? Ce se intampla cu justitia „temporala” care nu-mi reda ce timpul mi-a sechestrat.Inchid ochii si revad atatea chipuri pe care stiu ca n-o sa le mai intalnesc prea curand si pana la sfarsitul anului e atata amar de timp...e mult pana vineri...si luni deaja si-a incheiat socotelile cu ziua de maine.
O rutina continua, avea dreptate Vlad cand zicea ca „tot ce e previzibil, e monoton” dar pe-atunci traiam cu alte vise,care nu se mai mentin.Cineva ar trebui sa-mi mai ridice moralul din cand in cand, dar chiar si el e departe acum.
Imi furisez din nou ochii catre priza care gazduieste zilnic incarcatorul de la un samsung ultra-full.Mai nou am pus parola la imagini, cica sa secretizez anumite poze...ma ascund de nimeni,pur si simplu acel NIMENI care m-ar deposeda de intimitate. Aberez...ca de obicei.. Si totusi mai am nevoie de trei randuri sa umplu foaia, nu o pot lasa neterminata.E o solidaritate a lucrurilor „goale”. Privesc in urma si vad o foie goala pe care am scris-o din suflet.
Sunt doua zile de cand mi-am impus o ordine in viata si tot atata timp a trecut de cand s-a declansat obisnuita dezordine.Traim sa visam si visam sa traim o experienta unica.2007 a marcat un gol semnificativ in viata mea.E un an al carui individualitate consta in dorinta arzatoare de proportii gigantice la interzis.
M-am intors...din nou aici lovita de melancolia care nu-mi da pace in ultimile seri.Imi intorc automat capul catre telefonul care a uitat sa sune. Mi-am lasat ochelarii pe dulap, dar mi-e teama sa mi-i pun.Nu vreau sa vad realitatea asa cum e! Profit de dioptrii sa o mai filtrez.
A inceput scoala.Strazile din fata liceului ar trebui arestate pentru ca poseda arme albe, bulgarii cum zicea doamna de geografie.Mi-e dor de trotuarele odinioara curate, pline de tigari neterminate si sticle sparte. Urasc frigul...ma descurajeaza...se pare ca si caprioara din goblenul de pe perete are mai mult chef sa vanezi cioara care face misto de ea, iar eu, continuu sa spun lucruri fara noima,ibcerc sa fac un puzzle de mult abandonat,dar nu reusesc sa reconstitui nimic din imaginea de pe cutia vietii mele.S-au omogenizat acolo clipe cu caiete,timp pierdut invatand ce-mi pica in mana si mirosul cojilor de portocala azvarlite mai devreme langa calorifer. Imi amintesc de cantecul acela al Simonei Nae: „Mirosul tau ce seamana/a coji de portocale/ plimbarile prin parc/ sub cerul argintiu”. Tocmai mi-am sucit gatul spre a-mi lipi privirea de tavan, unde parca revad cea mai frumoasa zi din 2007.Nici pomeneala de portocale sau plimbari prin parc,era prea frig...prudenta si caldura...dar, acele momente se tin scai de anul ce-a trecut si s-au ascuns in cufarul amintirilor atatea emotii, atata fericire, au adormit in trecut. Iar eu ce fac? Ma plang in fiecare zi ca timpul ma fura.Mi-a luat atatea lucruri si mi-e ciuda! De ce nu cere recompensa? Ce se intampla cu justitia „temporala” care nu-mi reda ce timpul mi-a sechestrat.Inchid ochii si revad atatea chipuri pe care stiu ca n-o sa le mai intalnesc prea curand si pana la sfarsitul anului e atata amar de timp...e mult pana vineri...si luni deaja si-a incheiat socotelile cu ziua de maine.
O rutina continua, avea dreptate Vlad cand zicea ca „tot ce e previzibil, e monoton” dar pe-atunci traiam cu alte vise,care nu se mai mentin.Cineva ar trebui sa-mi mai ridice moralul din cand in cand, dar chiar si el e departe acum.
Imi furisez din nou ochii catre priza care gazduieste zilnic incarcatorul de la un samsung ultra-full.Mai nou am pus parola la imagini, cica sa secretizez anumite poze...ma ascund de nimeni,pur si simplu acel NIMENI care m-ar deposeda de intimitate. Aberez...ca de obicei.. Si totusi mai am nevoie de trei randuri sa umplu foaia, nu o pot lasa neterminata.E o solidaritate a lucrurilor „goale”. Privesc in urma si vad o foie goala pe care am scris-o din suflet.
