Ca o colină scăldată de soarele sur,
Trecut prin zi, arzând de dorință,
Istovit c-a mângâiat ființă cu ființă,
Se-nalță chipul tău de zeu fără cusur.
Ca roua născută în dimineți sublime,
Pe frunze și petale frânte sub jurământ,
Înmuguresc serafic cuvânt după cuvânt,
Și chipul îți coboară din aspra înălțime.
Se adună lent himere în gândul meu hain
Și imuabil curmă setea de cucerire,
Către un zeu păgân căzut în nemurire.
Curg sevele din sufletu-mi de rugăciune plin,
Epilog
Vindecând curajul
Vânezi comori.
