Când îngerii luptau cu demoni pentru mine,
Luându-mi pe rând partea, așa cum se cuvine,
Eu în păcat stăteam, cu gând la rugăciune,
Știind că-n drum spre iad pășești pe fapte bune;
Și mă scăldam în ape cu dublu înțeles,
Crezând că-n ce se-ntâmplă eu nu am de ales,
Că a te lăsa pradă-i la fel cu a lupta,
Cu precădere-n lupta numită viața ta;
Am alergat orbește, trăind clipa-ndeajuns,
De teama că nu-s veșnic mereu am fost pătruns;
Acum știu că-n imens o clipă-i viața mea
Și s-o trăiesc pe toată domol mi-e cumpăna.
Când îngerii se luptă cu demoni pentru mine,
M-arunc și eu cu jind și lupt cm se cuvine,
Să nu mai iau poteci ce par a scurta drumul,
Ci să-mi țin calea dreaptă, să nu se-aleagă scrumul.
