Uite, beau de fericire,
Glasul tău m-a mângâiat,
Torn din sticlă în neștire,
Ca s-ajung direct în pat.
N-am a face cu beția,
Mă cuprinde și mă lasă,
Cu cheia legând frăția,
Nu prea pot intra în casă.
Dar mi-e patul bucuria,
Vocea ta o pernă moale,
Isprăvind cu vorbăria,
Uite, pot, dorm în picioare.
Beau ca anii tăi mai buni
Să devină excelenți,
Făurari de chei străbuni,
Au nevoie de clienți.
luni, 31 iulie 2017
sâmbătă, 22 iulie 2017
tinerețe fără tinerețe
Ca hăituiți
prin munți cu văi adânci, drumuri surpate,
De cete
aprige de lupi, flămânde, alergând turbate,
Ne-ngrămădim
cu pas grăbit pe bulevarde și trotuare,
Nici n-așteptăm
permisiune, pe zebre, de la semafoare,
Ne claxonăm
în intersecții, de parcă e ultimul verde,
N-avem curaj
să ne dăm timp, răbdarea dintre noi se pierde.
Privim în
jos, dar nu cu frică, mustrare, ori obediență,
Ci pentru
că-n zilele noastre privitu-n față-i o carență.
Ne îmbulzim
în troleibuze, autobuze și metrouri,
Fugind
întruna către weekend, trudind mereu pentru zerouri.
Purtăm desagi ca niște-asini ce urcă greu poteca-ngustă,
Luând acasă, din birou, o muncă grea ce ne dezgustă,
Stăm pe un scaun, privind țintă pân' seara, de cu dimineața
La un ecran, mișcând din mâini. Ăsta ni-i sportul, ne e viața.
La interviu ne-ntreabă des un' ne vedem peste mulți ani,
Mințim că totu-i din plăcere, că nici nu ne gândim la bani...
Ni-s coatele așa tocite pe bănci, crezând că ne-o fi bine
La noi, aici, dar tot visăm să emigrăm în țări străine.
Ne înglodăm în datorii, ne vindem ani întregi pe rate,
Făcând ades din noapte zi, trăgând de noi pân' peste poate.
Ne întâlnim din întâmplare și ne vedem online, în poze,
Hrănim înstrăinări, distanțe, ne dăruim fugar, în doze.
Nicicând nu-i timp, nici de iubire, iertare ori melancolie,
Să fii robot e-un lucru bun, să plângi de dor e o prostie...
Ni-s visurile vise doar, că-n calendar nu-i loc de ele,
Prin corporații le târâm, le facem oale și ulcele.
Ceva lipsește, nu știm ce, căci nu vorbim, iar îndoiala
Încape-n locuri nefireşti, plantând tentația, urzeala.
N-avem încredere în alții, dar ce-i mai trist că nici în noi,
Ne îmbrăcăm în haine scumpe, dar ne simțim atât de goi.
Epilog
Conducem viața cu viteză, că nu sunt legi să ne oprească.
Mergând pe-autostrăzi gigant, scăpăm poteca cea fireasca,
Realizând, pensionari, greșeala noastră. Omenească.
joi, 6 iulie 2017
Cum trebuie să cazi
Un suflet acrobat, pe sârmele de
scrum
Căzut dintr-o țigară ce zace
stins-acum,
S-aruncă-n salturi, zboară,
vibrează, dănțuiește,
De jos nu poți distinge de plânge,
ori zâmbește.
Sub el se surpă scrumul, încet, cu
orice pas,
Așa cum din țigară chiștocul a rămas,
Primejdia-l grăbește, aplauzele-l
ard,
Eșecul îl pândește viclean de după gard.
De va cădea-n picioare, ca o pisică
blândă,
Aplauze primi-va chiar în acea
secundă,
De va cădea făcând din piele-un sac
de oase,
Aplauze primi-va și-ovații serioase.
Epilog:
Nu importă de te-nalți mai sus de-ai
culmii brazi,
Contează din vazduh să-nveți cum tre' să cazi.
sâmbătă, 3 iunie 2017
Eva
Din înaltul senin coboar-al tău chip,
Să răpească priviri, să răpună tristeți,
Gânguritu-ți și râsu-ți devin arhetip,
Schimbând anotimpuri, roluri și vieți.
Ești o rază de soare care frânge furtuni,
Îndulcind suflete cu sfântă lumină,
Ca un brav demiurg din simțiri ne aduni,
Nu-i tablou mai de preț ca mina-ți senină.
Bulgăraș de iubire, nici nu știi că sunt doi
Care-ar lua la pas lumea, de-ar fi, pentru tine,
Ar zbura pân' la soare, s-ar întoarce-napoi,
Pentru-a ști că în brațe soarta bună te ține.
Ești izvor de curaj, strălucire, putere,
Susur de heruvim, ești culoarea și seva,
Care smulge din viață orice durere,
Cu lumină de înger. Tu, Eva.
Să răpească priviri, să răpună tristeți,
Gânguritu-ți și râsu-ți devin arhetip,
Schimbând anotimpuri, roluri și vieți.
Ești o rază de soare care frânge furtuni,
Îndulcind suflete cu sfântă lumină,
Ca un brav demiurg din simțiri ne aduni,
Nu-i tablou mai de preț ca mina-ți senină.
Bulgăraș de iubire, nici nu știi că sunt doi
Care-ar lua la pas lumea, de-ar fi, pentru tine,
Ar zbura pân' la soare, s-ar întoarce-napoi,
Pentru-a ști că în brațe soarta bună te ține.
Ești izvor de curaj, strălucire, putere,
Susur de heruvim, ești culoarea și seva,
Care smulge din viață orice durere,
Cu lumină de înger. Tu, Eva.
sâmbătă, 13 mai 2017
Meleaguri străine
Când ai plecat, eu nu credeam
Că timpul va avea curaj
Să zboare-așa din an în an,
E un teribil personaj.
Mereu grăbit.
Un hău se naște-n pieptul meu
Și se ntinde pân la tine,
E vreau să-l umplu tot mereu,
Dar el se adâncește-n mine.
Tot crește.
Mi-e drag că pot să te aud,
Te văd aievea, parcă anii
Prin ochii mei nici n-au trecut.
Dar se-nmulțesc, devin titanii
Greu de nvins.
Să studiezi, ori să muncești,
Tu ai plecat din astă țară,
Călcăm pe vise românești,
Căci noi n-avem ce e afară.
Și doare.
Mi-e dor de tine, tată, fiu,
Sau poate fiică, soră, mamă,
De ani ți-e scaunul pustiu
Și mii de voci pribeag te cheamă
În mine.
Că timpul va avea curaj
Să zboare-așa din an în an,
E un teribil personaj.
Mereu grăbit.
Un hău se naște-n pieptul meu
Și se ntinde pân la tine,
E vreau să-l umplu tot mereu,
Dar el se adâncește-n mine.
Tot crește.
Mi-e drag că pot să te aud,
Te văd aievea, parcă anii
Prin ochii mei nici n-au trecut.
Dar se-nmulțesc, devin titanii
Greu de nvins.
Să studiezi, ori să muncești,
Tu ai plecat din astă țară,
Călcăm pe vise românești,
Căci noi n-avem ce e afară.
Și doare.
Mi-e dor de tine, tată, fiu,
Sau poate fiică, soră, mamă,
De ani ți-e scaunul pustiu
Și mii de voci pribeag te cheamă
În mine.
joi, 23 martie 2017
Un bărbat.
Unul care să învârtă axa pământului de sub picioarele tale cu degetul mic
al masculinității sale, nu care să te-nvârtă pe degete ca pe-un elastic de bani
cu care se joacă până îl rupe.
Unul care să te smulgă din rădăcini și să te așeze într-un pământ mai bun,
mai fertil, nu unul care să te arunce în soare ca pe-o frunză verde smucită de
vânt dintr-un copac sănătos și să te lase acolo să te usuci.
Unul care să te-mbrățișeze cu o strânsoare candidă, menită să-ți ofere
căldură lăuntrică, nu unul care să te strângă cu puterea unui Anaconda,
absorbindu-ți însuflețirea, glasul, libertatea.
Unul care să-ți adâncească privirea în ochii lui limpezi, ca o oglindă a
sentimentelor ce le poartă, nu unul care să te scufunde în apele tulburi ale
tristeților sordide, nejustificate.
Unul care să-și petreacă brațul după trupul tău febril, simțind sub
degetele sale zvâcnirile inimii tale exaltate, nu unul care să-și înmânușeze sufletul,
făcându-l străin de trăirile tale.
Unul care să-ți distrugă zidul dintre rațiune și simțire până la
identificarea lor, nu unul care să-ți frângă simțirea și să te lase doar cu
rațiunea rece, searbădă.
Unul care să cunoască valoarea și puterea vorbelor sale și să-ți facă din
ele scut și arme, nu unul care să-noate în ape tulburi ca un pește mut pe care
să-ncerci să-l prinzi.
Un bărbat.
vineri, 10 martie 2017
parfumul tău
Parfumul tău discret de nopți târzii de vară
Se-ntinde leneș, blând, pe iarba amintirii,
Ca iedera ce urcă pe ziduri prima oară,
Schimbând și-nfățișarea, și inima clădirii.
Parfumul tău calm, dulce de apă curgătoare,
Se meandrează printre ale simțirii stânci,
Ca ploaia care pleacă lăsând pe cer culoare,
Un curcubeu înfipt în rădăcini adânci.
Parfumul tău curat de dimineți cu rouă,
Alunecă pe frunze, sărută-ncet pământul,
Ca ceasul care-aleargă grăbit spre ora nouă,
Dând somnului și frâul, și ziua, și cuvântul.
Parfumul tău senin ca nopțile cu stele,
E o dorinț-ascunsă în astrul căzător,
Ca visurile arse în vrăji, jocuri de iele,
Zâne izbăvitoare de crâncenul amor.
Parfumul tău e boală de mult și de vecie,
O rugă mută, oarbă, sub o icoană veche,
Albastrul unui cer răpus de veșnicie.
Se-ntinde leneș, blând, pe iarba amintirii,
Ca iedera ce urcă pe ziduri prima oară,
Schimbând și-nfățișarea, și inima clădirii.
Parfumul tău calm, dulce de apă curgătoare,
Se meandrează printre ale simțirii stânci,
Ca ploaia care pleacă lăsând pe cer culoare,
Un curcubeu înfipt în rădăcini adânci.
Parfumul tău curat de dimineți cu rouă,
Alunecă pe frunze, sărută-ncet pământul,
Ca ceasul care-aleargă grăbit spre ora nouă,
Dând somnului și frâul, și ziua, și cuvântul.
Parfumul tău senin ca nopțile cu stele,
E o dorinț-ascunsă în astrul căzător,
Ca visurile arse în vrăji, jocuri de iele,
Zâne izbăvitoare de crâncenul amor.
Parfumul tău e boală de mult și de vecie,
O rugă mută, oarbă, sub o icoană veche,
Albastrul unui cer răpus de veșnicie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)