Pe pielea mea

Sălășluiesc istorii.

Amprente culese, dorite, avute,

Urme de oameni

Și tatuaje crunte,

Atingeri diverse,

Recunoscute, necunoscute.

Priviri îndrăznețe, tăcute, ori vrute,

Urme de gânduri pierdute,

Amestesc de teamă și dor,

Arse de soarele verii.

Pe pielea mea

S-adună și mângâieri, și șoapte,

Și promisiuni deșarte.

Se-ntipăresc parfumuri cu fierul înroșit.

La nesfârșit să curgă

Și ape din cascade,

Și ploi torențiale.

Ce n-or dori să creadă

Că pielea mea e leagăn de amintiri răpuse,

Ori vii, deopotrivă, ce merită conduse

În suflet.

N-or reuși a șterge.

Cu unghiile-mi de-oi smulge

Fâșii din a mea piele

Și de va curge sânge,

Istoriile să spele,

N-oi prididi a crede

Că pielea mea e vie,

Trăiesc în ea iubire,

Durere și furie.

E cartea-n care vorbele nu s-au născut să fie

Nici spuse, nici uitate.

Lăsate pe vecie.

Epilog

Vorbesc continuu

Visând continuu.

Un domn

( autor veșnic călător)

Cum arată? E-nalt,

De parcă cerul atinge

Când face un salt

Și ziua o stinge.

Adună-n privire mister și delir,

Pe buze-i s-aprind șoapte păgâne,

În ochi îi străluce zenit și nadir,

Din vorbe-mpletește tainic cunune.

Cum e? E-nalt spiritual,

Și orice vorbă-ți zice

E parte dintr-un ritual,

În care-i ești novice.

Te-ascultă calm, și-n ochelari

Concupiscent se nasc priviri,

Devalizându-ți ochi clari

De alte reverii, trăiri.

Cuprinde cu mintea imensul lucid

Și ludic comprimă mișcări, perorații.

Absența-i ființa-ți prădează morbid

Și gândul, și clipa, abis de senzații.

Cine-i el? E-un chip,

Un zâmbet fantasmă.

Cu timpul devine un arhetip,

Prin vene de-ți curge. O plasmă.

E-un domn vestit, că-n urma lui

Se-avântă grații tot mereu,

De-l întâlnești, te rog să-i spui

Că-n catastif e corifeu.

Epilog

Visând crezi,

Văzând cutezi,

Vorbind cunoști

Victorii constante.

Încotro? Cu toată forța înainte!

Când drumul se surpă și deopotrivă cu el

Un univers imund de vise și dorințe,

Nu le urma în hăul deșertăciunii crunte,

Aleargă să prinzi drumul pe care-l vezi ’nainte.

Privește drept în față s-atingi lumina care

S-arată milostivă la capăt de tunel.

Nu te lăsa vrăjit de focurile din cale

Ce dănțuiesc năprasnic pân’ ploaia ogoiește

Neliniștea turbată ce ți-au fixat-o-n suflet,

Căci or rămâne arse, complet desfigurate,

Cu iz de fum și vrajă, care păruse-aievea,

Și spirite pe rug îți vor promite, poate,

Un alt foc și mai strașnic după rapacea ploaie.

Să nu confunzi „'nainte” cu „înainte” care

S-a prăbușit  - e drumul cel vechi din urma ta.

Tu te strecori și-acum pe cursu-i meandrat,

Doar că acum ai mușchi pe tibii ce n-au stare

Să-ncetinească ritmul din goana spre lumină.

v.c

(autor veşnic călător)
8 decembrie 2015

Vorbeşti cutreierând
vise continue,
Valsezi cadenţat
vorbe criptice,
Veghezi clipe
voalate cândva.
Vinzi custodii
văduvind comuniuni,
vandalizând creierul
vădit compromis.
Vezi. Crezi.

mi-ar plăcea să...

mi-ar plăcea să vină vara

cu parfumul ei de lună,

și să-mi spună noapte bună 

numai când se lasă seara.

mi-ar plăcea să prind din zbor, 

aievea să le fac, dorințe,

să-mi prind de inimă ființe

când stau pe culmea unui nor.

mi-ar plăcea s-aud chemarea,

din vorbe să smulg înțeles,

să știu că-i lesne de ales

când poți să îți trăiești visarea

Veşnic pentru o zi (autor imuabil rătăcit)

Am veşnicia pentru-o zi

Şi soare-n veşnicie,
Ca-ntr-o cutie cu delir
Şi flori de nebunie.
Parfum de ieri cu iz bogat
S-aşază-n nări năstruşnic,
Pe chip s-aşterne zâmbet cald
Brăzdat de fior antic.
Şi-atât de sincer, simplu, alb.
Se-ncuie-n mine timpul.

La km 0.

Te arunci cu elan pe aripi de vis,
Asculți c-o ureche tot ce-ți este promis,
Nu aștepți, nu refuzi, te încrezi, te lovești,
Recunoști c-ai greșit, nu mai știi cine ești;
Nu știi când, nici de ce, explici totul prin vină,
Ai găsit adevărul, dar nu-l scoți la lumină;
N-ai curaj, te ferești, nu lași nimic în urmă,
Și iei totul cu tine, adevăr și minciună;
Nu știi cui aparține, e lesne de-nțeles,
E confuz și himeric, simți în tine-un protest.

A fost el, ai fost tu?
A fost ea, am fost eu?

Și-nveți că-n pas de sprint nu se începe drumul.
Gonind vei obosi la kilometrul unu
Și vei dori a-ncepe din nou cu pas urnit,
Dar cel de langă tine e mult mai obosit,
Căci nu ai apucat să-ntrebi de unde vine,
Din ce călătorie se-nhamă-n cea cu tine.
De are o poveste ascult-o cu răbdare,
Nu pregăti plecarea, nu vorbi din picioare.
Răgaz de vorbe, fapte și gesturi dăruiește-i,
De-o vrea să te cunoască, dorința împlinește-i.

Vei ști apoi dacă să-i păstrezi un scaun în suflet
Sau un loc pe arcul unui zâmbet.