Nu e prima data cand ma simt asa, insa e prima oara cand simt ca dainuie...
Nu pot afirma ca dintotdeauna am fost stalpul de sustinere al amicilor si prietenilor mei...as fi extrem de nedrepta cu unii care nu au apelat nici macar atunci cand au avut nevoie...dar, senzatia aceea de "servetel de unica folosinta" nu-mi da pace de cateva zile...am meditat asupra ultimului an si am realizat ca nu e doar senzatie ci e realitatea...usa mea a fost deschisa tuturor, dar cand am avut nevoie ei au plecat de-acasa...poate daca nu m-as fi implicat sufleteste acum nu as scrie pe blog toate lucrurile acestea care ma apasa...mintal am renuntat de mult la sentimente fata de oricine, dar inima nu-mi permite sa ma desprind: falsi sau adevarati , toti sunt langa mine atunci cand nimic nu-mi complica existenta...pustiu se face numai cand supararea ma napadeste...nu vreau sa am impresia ca cersesc ajutor...ca plang necontenit pe umere straine sufletului meu, dar in acest desert de prieteni, am gasit mereu cateva oaze...
E vorba de cei care m-au acceptat pentru ce sunt si nu pentru ce am , pentru cum sunt si nu pentru cum as putea fi , pentru ceea ce cladesc si nu pentru ceea ce distrug...sunt cei care au aparut exact la inceputul anului din urma...Delia e cea pe care am descoperit-o cu ajutorul "obsesiei mele pentru cineva"...ea m-a sprijinit in ultimul meu an meditativ, m-a indrumat(desi nu mereu am respectat indicatiile ei si rau am facut)...Roland, e cel care mereu a stiut sa asculte fara sa conteste parerile mele, durerile mele, gandurile mele ascunse...David, off, nu cred ca eu singura m-as fi putut suporta in ultima luna cum a facut omul asta...Denisa, e veche in afacere;)) de doi ani si ceva ma accepta cu toate bunele si relele mele...Andra, colega mea de banca, are mereu un cuvant cald cand sufletul mi-e rece si Serj pe care l-am cunoscut intamplator si care mi-a demonstrat cata nevoie au "geniile" de un prieten pe care l-au vazut numai odata...lista mea se opreste aici...sunt putini dar, de mare valoare...
am invatat cu ajutorul lor sa tin capul sus atunci cand ma dobooara tristetea, sa rad cand sufletul plange...sa intru pe geam cand usa e blocata...m-as bucura sa stiu ca lor, acestor oameni care nu m-au lasat nici cand bucuria imi domina viata si nici cand deznadejdea ma tinea de mana, am putut vreodata sa le fiu de folos, am reusit sa le intind o mana salvatoare...
Suntem 7 in total:) numarul meu norocos...
am neaparata nevoie de o introspectie...pentru a-i lasa pe ei sa ma cunoasca dupa un "extrem change" aplicat persoanei mele, trebuie sa dau eu mana cu mine si atunci voi putea sa declar in sfarsit ca sunt impacata cu mine...
Nu pot afirma ca dintotdeauna am fost stalpul de sustinere al amicilor si prietenilor mei...as fi extrem de nedrepta cu unii care nu au apelat nici macar atunci cand au avut nevoie...dar, senzatia aceea de "servetel de unica folosinta" nu-mi da pace de cateva zile...am meditat asupra ultimului an si am realizat ca nu e doar senzatie ci e realitatea...usa mea a fost deschisa tuturor, dar cand am avut nevoie ei au plecat de-acasa...poate daca nu m-as fi implicat sufleteste acum nu as scrie pe blog toate lucrurile acestea care ma apasa...mintal am renuntat de mult la sentimente fata de oricine, dar inima nu-mi permite sa ma desprind: falsi sau adevarati , toti sunt langa mine atunci cand nimic nu-mi complica existenta...pustiu se face numai cand supararea ma napadeste...nu vreau sa am impresia ca cersesc ajutor...ca plang necontenit pe umere straine sufletului meu, dar in acest desert de prieteni, am gasit mereu cateva oaze...
E vorba de cei care m-au acceptat pentru ce sunt si nu pentru ce am , pentru cum sunt si nu pentru cum as putea fi , pentru ceea ce cladesc si nu pentru ceea ce distrug...sunt cei care au aparut exact la inceputul anului din urma...Delia e cea pe care am descoperit-o cu ajutorul "obsesiei mele pentru cineva"...ea m-a sprijinit in ultimul meu an meditativ, m-a indrumat(desi nu mereu am respectat indicatiile ei si rau am facut)...Roland, e cel care mereu a stiut sa asculte fara sa conteste parerile mele, durerile mele, gandurile mele ascunse...David, off, nu cred ca eu singura m-as fi putut suporta in ultima luna cum a facut omul asta...Denisa, e veche in afacere;)) de doi ani si ceva ma accepta cu toate bunele si relele mele...Andra, colega mea de banca, are mereu un cuvant cald cand sufletul mi-e rece si Serj pe care l-am cunoscut intamplator si care mi-a demonstrat cata nevoie au "geniile" de un prieten pe care l-au vazut numai odata...lista mea se opreste aici...sunt putini dar, de mare valoare...
am invatat cu ajutorul lor sa tin capul sus atunci cand ma dobooara tristetea, sa rad cand sufletul plange...sa intru pe geam cand usa e blocata...m-as bucura sa stiu ca lor, acestor oameni care nu m-au lasat nici cand bucuria imi domina viata si nici cand deznadejdea ma tinea de mana, am putut vreodata sa le fiu de folos, am reusit sa le intind o mana salvatoare...
Suntem 7 in total:) numarul meu norocos...
am neaparata nevoie de o introspectie...pentru a-i lasa pe ei sa ma cunoasca dupa un "extrem change" aplicat persoanei mele, trebuie sa dau eu mana cu mine si atunci voi putea sa declar in sfarsit ca sunt impacata cu mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu